Traficant de droguri urmărit internaţional, acuzat de crimă în Spania, capturat de poliţişti în Uricani

24 mai 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Maximilian Gânju

Un bărbat din Uricani, acuzat de autorităţile spaniole că a ucis un cetăţean marocan prin împuşcare, iar pe altul l-ar fi rănit grav într-un atac armat ce a avut loc în Spania, a fost descoperit şi ridicat de poliţiştii hunedoreni, ajutaţi de mascaţii de la SAS.

Bărbatul, care era cunoscut ca traficant de droguri, a revenit în ţară în încercarea de a-şi pierde urma. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei spaniole, el a acţionat alături de un alt român, şi el recidivist, pe care-l cunoscuse în puşcărie. Vineri, el a fost capturat la Uricani, în urma unei acţiuni în forţă a trupelor speciale din cadrul IPJ Hunedoara.

A beneficiat de legea recursului compensatoriu
Bărbatul acuzat de crimă şi ridicat de poliţişti se numeşte Constantin Apreutesei (foto), are 39 de ani, este din Uricani, şi a fost condamnat de mai multe ori pentru trafic de droguri, inclusiv în perioada în care se afla după gratii. Constantin Apreutesei a fost liberat condiţionat în ianuarie 2019, beneficiind şi de prevederile legii recursului compensatoriu.
”În cursul zilei de vineri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu cei ai Poliţiei oraşului Uricani au depistat, în urma unei acţiuni, un bărbat de 39 de ani, din Uricani, faţă de care, în data de 21. 05. 2020, autorităţile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor, fapte săvârşite în luna noiembrie 2019, în localitatea Marbella (Spania). Fapta de omor a fost comisă asupra unui bărbat (cetăţean marocan), prin împuşcare cu o armă de foc, iar fapta de tentativă de omor a fost comisă cu aceeaşi armă de foc prin împuşcarea unui alt bărbat (tot marocan, căruia i-a fost pusă viaţa în pericol prin leziunile cauzate)”, a informat comisarul şef Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Arestat provizoriu 15 zile pentru a fi extrădat
Considerat deosebit de periculos, Apreutesei a fost capturat de luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au emis pe numele său un mandat provizoriu de arestare preventivă pentru 15 zile, în vederea extrădării către autorităţile spaniole. Bărbatul era urmărit naţional şi internaţional din data 21.05.2020, faptele fiind înregistrate iniţial de poliţiştii spanioli cu autor necunoscut. El a fost escortat şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Hunedoara.

Procedurile i-au lăsat liberi
Cum spuneam, în crima comisă în Spania a avut şi un complice, Liviu Dumitru, un bărbat din Avrig, judeţul Sibiu, în vârstă de 29 de ani, care şi el este acum arestat la domiciliu, în aceeaşi cauză, aşteptându-se documentele de la autorităţile spaniole pentru ca instanţa să decidă extrădarea sa. Şi acesta este infractor recidivist, iar hunedoreanul l-a cunoscut în penitenciar.
Cei doi suspecţi au mai fost prinşi în februarie anul acesta în judeţul Dolj, unde se ascundeau, de către trupele speciale şi arestaţi, însă extrădarea lor către spanioli nu s-a realizat, deoarece instanţa craioveană a cerut lămuriri cu privire la actele ce însoţeau mandatul de urmărire pe numele lor. Aşa că în final, Apreutesei şi complicele său au fost lăsaţi liberi, până vineri, când autorităţile judiciare spaniole au emis mandatele internaţionale de arestare şi documentele necesare în România.

Condamnat pentru trafic de droguri
În anul 2013, Constantin Apreutesei a fost trimis în judecată şi condamnat pentru că a adus jumătate de kilogram de cannabis din Spania în România, din care a vândut o parte în oraşele Uricani şi Lupeni din Valea Jiului. Drogurile au fost cumpărate din Malaga şi le-a trimis cu autocarul în România. Şi el a fost prins, după ce i s-au interceptat convorbirile telefonice, cu cannabis, în momentul în care se afla într-un autocar care se îndrepta spre Petroşani. Culmea este că şi în puşcărie şi-a continuat activitatea infracţională, fiind învinuit că a introdus în Penitenciarul Bârcea Mare aproximativ două kilograme de haşiş.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Modificări în regulamentul pentru Liga a III-a de fotbal

Pe lângă modificările aduse numărului de înlocuiri permise şi de jucători pe banca de rezerve pe durata unui meci, cât...

Novak Djokovic vrea un turneu de tenis în Balcani

Novak Djokovic (foto), 33 de ani, 1 ATP, intenţionează să organizeze un turneu în perioada 13 iunie - 5 iulie,...

Turul Sibiului, prima competiţie din calendarul internaţional la ciclism

Turul Ciclist al Sibiului, ajuns la cea de-a 10-a ediţie, deschide noul calendar internaţional de şosea anunţat de Uniunea Ciclistă...

Închide