Politica si administratie

Totuşi, ce se va alege de administrarea cetăţilor dacice?

Sorina Popa

Deputatul Florin Roman, liderul interimar al PNL Hunedoara, i-a acuzat, recent, într-o conferinţă de presă, la Deva, pe colegii de la PSD, cum că una vorbesc în judeţ şi alta declară la Bucureşti. Despre ce este vorba?

„Una spun în judeţ, alta la Bucureşti“
Deputatul PNL Florin Roman susţine că, deşi parlamentarii PSD din judeţ susţin că vor ca şi celelalte cetăţi dacice, pe lângă Sarmizegetusa Regia, să treacă în administrarea Consiliului Judeţean, în Parlament, proiectul de Înfiinţare a Agenţiei pentru Administrarea Cetăţilor Dacice merge mai departe. „I-am văzut pe liderii PSD că tot vorbesc că vor ca şi celelalte cetăţi dacice din judeţ să treacă în administrarea Consiliului Judeţean. Aşa clamau liderii social-democraţi prin judeţul Hunedoara. Însă, proiectul pentru înfiinţarea Administraţiei Cetăţilor Dacice a fost întors la comisii de către deputaţi, deci nu s-a renunţat la el, merge mai departe. Nu înţeleg cum pot parlamentarii PSD să vorbească în Hunedoara că vor să le ia cetăţile în administrarea consiliului judeţean şi, în acelaşi timp, în Bucureşti, nu se împotrivesc înfiinţării unei noi Agenţii, cu locuri călduţe”, a declarat liderul PNL Hunedoara în conferinţa de presă.

„Să voteze pentru binele cetăţilor dacice”
Contactată, deputatul PSD Natalia Intotero a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „liberalii au votat pentru retrimiterea acestui proiect, privind cetăţile dacice, la comisii”.
„Deputatul PNL Florin Roman a venit cu două amendamente la acest proiect. Noi, cei de la PSD, am solicitat să se respingă acest proiect. Am fost chiar în urmă cu câteva săptămâni la ministrul Culturii, împreună cu deputatul Laurenţiu Nistor, tocmai pentru a milita pentru trecerea în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a celorlalte cetăţi dacice din judeţul nostru. Avem experienţa Sarmizegetusei Regia. Azi (n.r. ieri), am participat la Comisia de Administraţie Publică, am înlocuit un coleg şi acolo am propus ca acest proiect să fie respins. Totodată, la prima şedinţă a Comisiei UNESCO la care am participat, am cerut ca membrii acesteia să vină în vizită în judeţul nostru, pentru a vedea la faţa locului despre ce este vorba. Este problema liberalilor dacă vor să facă circ pe tema asta. Fac apel, pe această cale, la toţi parlamentarii să voteze pentru binele cetăţilor dacice”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero.
La rândul său, deputatul PSD Ilie Toma a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „grupul PSD din Camera Deputaţilor va vota pentru respingerea înfiinţării unei Agenţii care să administreze cetăţile dacice din judeţul nostru”.

„Dacă ni se permite, le vom prelua în administrare”
„Aşteptăm să vedem ce decizie se va lua la nivel de Parlament, nu ne putem antepronunţa. Desigur, au existat o serie de demersuri pe lângă Ministerul Culturii pentru preluarea lor în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Acest lucru implică însă o mare responsabilitate şi cheltuieli însemnate. Tot acest patrimoniu trebuie pus în valoare, dar asta nu se poate întâmpla peste noapte, implică timp şi un buget considerabil. Dacă ni se va permite, le vom prelua noi. Dacă se înfiinţează acea Agenţie la nivel naţional, trebuie să ne supunem deciziei Parlamentului”, arată Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

One thought on “Totuşi, ce se va alege de administrarea cetăţilor dacice?

  • Salvarea va veni cand vom scapa de ,,ultimul dac din Orastie,,(?) evreul polonez Brilinsky !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura