Sport

Timpi mai buni, rezultate modeste

Ciprian Marinuţ

Înotătorii de la CSS Hunedoara au fost în progres ca timpi obţinuţi, însă au rămas în afara podiumului la Campionatele Naţionale de Semifond, rezervate copiilor între 11 şi 13 ani, desfăşurate la finalul săptămânii, la Bacău.

Fără nici o medalie
Probele lungi de 100 şi 400 de metri s-au dovedit prea dure pentru înotătorii din „generaţia tânără” a CSS Hunedoara, obişnuiţi cu întrecerile scurte, de viteză. Drept dovadă, aşteptările antrenorilor Anca Băjan şi Dan Ardelean au fost confirmate, iar hunedorenii s-au întors fără nici o medalie de la competiţia de semifond. „Anca Păiuş şi Andora Cârjă, cele două sportive cu care aveam şanse la medalii la acest gen de întreceri, au absentat din motive medicale. Ceilalţi înotători ai clubului şi-au îmbunătăţit substanţial timpii pe astfel de probe de semifond, însă a fost insuficient pentru medalii. Competiţia de semifond nu era o prioritate pentru CSS Hunedoara, întrucât sportivii noştri se pregătesc în bazin scurt (de 25 de metri n.r.), fiind mai buni în probele de viteză, la care de altfel avem multe medalii”, a spus antrenorul Dan Ardelean, cel care i-a supervizat pe înotătorii hunedoreni la Bacău.

Doar un loc şapte
Cea mai bună performanţă a delegaţiei hunedorene a fost obţinută de Viviana Ilucă, la categoria 12 ani. Viviana a fost cu adevărat „vivace” şi a obţinut un loc şapte la procedeul spate, prin cumularea rezultatelor din probele de 100 şi 400 de metri. Hunedoreanca a mai avut clasări bune şi la procedeele bras şi liber, însă doar în cursele de 100 de metri, fiind trasă în jos în clasament de rezultatele din cursele de 400 de metri. La competiţia de la Bacău s-au acordat medalii pe fiecare procedeu de înot în parte (liber, bras, spate şi fluture n.r.) prin însumarea rezultatelor din cursele de 100 şi 400 de metri, şi nu pentru fiecare cursă în parte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura