FlashPolitica si administratie

Tiberiu Iacob Ridzi a demisionat din toate funcţiile avute în PDL

05 tiberiu iacob ridzi_03Maximilian Gânju

Organizaţia municipală Petroşani a PDL a rămas, ieri, fără preşedinte, după ce Tiberiu Iacob Ridzi (foto) şi-a anunţat demisia. Primarul din Petroşani a renunţat şi la funcţia de prim vicepreşedinte al PDL Hunedoara.
Singurul primar pe care PDL îl mai avea în Valea Jiului a decis să renunţe la toate funcţiile de conducere din partid, atât de la nivel local, cât şi la cea deţinută în organizaţia judeţeană a PDL. Tiberiu Iacob Ridzi şi-a anunţat ieri cele două demisii, însă nu pleacă din partid, ci va rămâne un simplu membru. Iacob Ridzi este nemulţumit de faptul că partidul pentru care a câştigat trei mandate de primar i-a întors spatele în ultimii ani, însă nu doar lui, ci şi deputatului Monica Iacob Ridzi, soţia acestuia. Tiberiu Iacob Ridzi s-a rezumat doar la anunţarea demisiei şi nu a răspuns la întrebări, însă a făcut precizarea că va fi la fel de determinat în a-şi aduce contribuţia la dezvoltarea oraşului pe care-l conduce şi din postura de simplu membru de partid.
„Îmi dau demisia, pentru că în ultimii ani, am simţit tot mai multe rezerve faţă de mine şi faţă de soţia mea”, s-a rezumat să declare Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta n-a demisionat şi din partid, pentru că automat îşi pierdea şi funcţia de primar al municipiului Petroşani.

One thought on “Tiberiu Iacob Ridzi a demisionat din toate funcţiile avute în PDL

  • Hai Tibi, demisia din PDL si candidatura independenta sau de la alt paftid. oricum au sa te suspende astia si tu nu mai ai aparat de partid care sa-ti faca o campanie cat de mica. Cine te-a sfatuit sa faci miscarea asta proasta?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura