Nu-i chiar atât de neagră situaţia, pe cât s-a spus: Noile coduri penale nu scot condamnaţii din penitenciare pe bandă!

03 Tribunal_1Mircea Crivăţ

Până ieri, la Tribunalul Hunedoara au fost înregistrate 89 de sesizări trimise de comisia de evaluare de la Penitenciarul Bârcea Mare pentru a fi soluţionate, în urma intrării în vigoare, de la 1 februarie, a noii legislaţii penale.
Din acestea, ne-a informat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, au fost soluţionate de instanţe 39 de dosare. În principal, ne-a declarat reprezentanta Tribunalului, în majoritatea dosarelor, pedepsele au fost menţinute de judecători, chiar dacă unele  dintre acestea au fost dezincriminate.
Doar în trei cazuri, condamnaţilor li s-a redus din pedeapsă, dar reducerile n-au fost mari, în unele situaţii  chiar nesemnificative. De asemenea, până ieri, în cinci dosare a fost înlocuită pedeapsa cu închisoarea, cu cea educativă a transferării condamnatului într-un centru de detenţie.
Tot până ieri, la Tribunalul Hunedoara s-au înregistrat patru contestaţii la soluţiile date de Judecătoria Deva, în urma sesizărilor trimise de comisia de evaluare de la penitenciar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare