Tenisul de câmp, tot mai afectat de pandemia de coronavirus

13 aprilie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Tenisul pare a fi sportul cel mai afectat de pandemia de coronavirus. Dacă pentru reluarea fotbalului se vorbeşte chiar şi de luna mai, circuitul WTA tocmai şi-a anulat un turneu important din luna august! Astfel, ediţia din 2020 a Rogers Cup care trebuia să aibă loc anul acesta la Montreal nu se va mai desfăşura.

Autorităţile locale din Quebec au dispus interzicerea până pe 31 august a tuturor evenimentelor care se desfăşoară cu un public numeros. În aceste condiţii, organizatorii Rogers Cup au decis ca ediţia destinată starurilor WTA, programată la Montreal între 7 şi 16 august, să fie anulată. Nu s-a luat încă o decizie legată de competiţia ATP, care este programată la Toronto. În acest sens, se aşteaptă un anunţ din partea autorităţilor din Ontario.
„La începutul crizei provocate de COVID-19 am sperat că situaţia se va remedia în timp util pentru a putea organiza acest turneu aşa cum era plănuit în calendar. Dar, cu durere în suflet, trebuie să anunţăm că decizia luată de autorităţi, pe care o înţelegem, ne obligă să anulăm competiţia. Vom lucra intens la organizarea turneului din 2021”, a declarat Eugene Lapierre, directorul turneului.
Vestea este cu atât mai tristă pentru Simona Halep (foto), dacă ţinem cont că Rogers Cup era unul dintre turneele favorite ale româncei. Mai ales că are şi foarte mulţi fani în Canada. Iar Simona se descurca excelent, mai ales în anii în care competiţia avea loc la Montreal, cum ar fi fost cazul şi în 2020. A câştigat ultimele două ediţii din Montreal în 2016 şi 2018.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Personalul medical din Deva, cazat la Hotelul Sarmis pe perioada stării de urgenţă

Prefectul de Hunedoara a solicitat conducerii Consiliului Judeţean să găsească spaţii de cazare pentru cadrele medicale de la spitalul devean,...

Lovitură pentru bătrânii de la centrul din Orăştie

Lovitură grea pentru bătrânii de la Complexul pentru Vârstnici din municipiul Orăştie.

Alte cadre medicale depistate cu noul virus

Creşte numărul cadrelor medicale infectate cu noul virus la spitalul devean.

Închide