Sport

Tenis de masă pentru amatori, în premieră la Deva

Cristina Ghenea

Pentru prima dată în Deva, cei pasionaţi de tenisul de masă au avut ocazia să participe la o competiţie dedicată în special amatorilor. La turneul „Cupa Devei”, au participat  peste 100 de concurenţi veniţi din toată ţara.


Un grup de iubitori ai  tenisului de masă au iniţiat şi organizează Circuitul AMATuR, adresat iubitorilor de ping-pong. În cadrul acestui circuit, se desfăşoară anual, în mai multe oraşe din ţară, turnee dedicate exclusiv amatorilor, unde se pot înscrie de la cei mai tineri fani ai tenisului de masă, până la cei mai vârstnici.
Sâmbătă, la Deva, a fost prima competiţie din circuitul AMATuR, desfăşurată în judeţul nostru. Concursul, denumit „Cupa Devei”, a strâns, la Sala Sporturilor din municipiu, 115 participanţi, veniţi din tot judeţul, dar şi din Oradea, Timişoara, Alba Iulia, Bistriţa sau Piteşti, şi chiar şi din Ungaria. Aceştia s-au putut înscrie la una dintre cele două categorii – open (pentru foşti jucători legitimaţi, sau actuali jucători legitimaţi în Divizia B) şi amatori. „Avem 16 mese puse la dispoziţia participanţilor, iar la sfârşitul competiţiei, câştigătorii vor fi premiaţi cu diplome, cupe şi medalii. Printre cei înscrişi se numără persoane de toate vârstele, începând de la adolescenţi, până la oameni de 65 de ani”, a declarat Leo Zbâncu, unul dintre organizatorii competiţiei.    
Printre câştigătorii la numeroasele categorii din concurs, s-au numărat şi Dan Diaconu, din municipiul Hunedoara, Dumitru Matei, din Deva şi Ioan Tiruţa, din Haţeg.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura