Telecabina şi cetatea, în vizorul S.P.Î.G.M. Deva

Magdalena Şerban

Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva a fost oprită luni, 12 aprilie 2021, pentru efectuarea reviziei tehnice lu­nare obligatorii, ulterior reluându-şi pro­gra­mul de funcţionare. Urmează ca după apro­ba­rea bugetului, cei de la Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală, enti­tate juridică ce administrează monumentul istoric, să treacă la acţiuni de reîmprospătare a băncuţelor, coşurilor şi a elementelor de decor.

Primăvara vine cu un refresh
„Au fost necesare unele reabilitări pe cetate, societatea care a implementat lu­cră­rile de aici ocupându-se de înlocuirea anu­mitor segmente deteriorate din cauza iernii. Momentan, are în lucru partea de drum pavat, reparaţiile la ziduri fiind deja realizate. Ne bucurăm să constatăm faptul că vizitatorii cetăţii sunt oameni cu mult bun-simţ şi spirit civic, asta observându-se în numărul scăzut al acţiunilor de ecologizare pe care le facem. Lumea nu prea aruncă gunoi, nu împrăştie recipiente din plastic sau tot felul de ambalaje, ci lasă curăţenie în urmă. Toaletele sunt funcţionale, iar în ce priveşte băncuţele şi coşurile de gunoi, deocamdată se do­ve­desc a fi suficiente. Atunci când vremea ne va permite în totalitate, ne vom apuca de revopsirea lor, iar după aprobarea bugetului, trecem la reparaţiile care mai sunt de făcut. Acolo unde trebuie înlocuite scândurile, le vom schimba şi vom revopsi şi relăcui ele­mentele care au nevoie de împrospătare. Bineînţeles, în tot ce întreprindem vom ţine cont de reglementările în vigoare legate de res­pectarea normativelor specifice obiec­ti­velor culturale“, a precizat Irinel Faur (foto), directorul S.P.Î.G.M. Deva. De amintit că tele­cabina funcţionează după următorul pr­o­gram: de luni până joi între orele 8:00 şi 20:00, iar vineri, sâmbătă şi duminică între orele 8.00-18:00. La călătoria cu telecabina precum şi în spaţiul public deschis, pasagerii sunt rugaţi să respecte toate regulile şi mă­surile instituite la nivel naţional pentru pre­venirea şi combaterea efectelor pandemiei generate de SARS-COV2. Astfel, în incintă au fost trasate marcaje pentru ca turiştii să res­pecte distanţarea fizică necesară. Totodată, purtarea măştii de protecţie este obligatorie. Un bilet dus-întors pentru adulţi costă 20 de lei, iar pentru copii, elevi, studenţi şi pen­sio­nari preţul este de 10 lei. De asemenea, ve­te­ranii de război, persoanele cu handicap cu în­soţitor, copiii instituţionalizaţi şi copiii cu vârs­ta sub trei ani pot utiliza gratuit tele­cabina.

3 comentarii la „Telecabina şi cetatea, în vizorul S.P.Î.G.M. Deva

  • 15 aprilie 2021 la 20:23
    Permalink

    Irinel du sucurile inapoi Irinel :))

  • 16 aprilie 2021 la 10:12
    Permalink

    Iri, automatele de sucuri sunt ok?

  • 17 aprilie 2021 la 13:15
    Permalink

    Da, mai am doua de rezolvat. Sunt pe teren cauta-ma la birou sa bem un coca. Te pup iubita

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare