Sport

„Ţara Haţegului Juniors’s Cup 2019“, un succes

Nicolae Gavrea

Competiţia de fotbal adresată echipelor de copii şi juniori a ajuns la cea de a treia ediţie, iar anul acesta s-a desfăşurat pe parcursul a două săptămâni.

Club Sportiv Masters Sports Haţeg, organizatorul turneului, a fost o gazdă deosebită pentru cei aproximativ 1.100 de copii, reprezentând 95 de echipe din România, întrecerile desfăşurându-se pe terenurile de la Haţeg şi Sântămăria – Orlea.
Ca şi la ediţiile anterioare, turneul a fost susţinut de Federaţia Română de Fotbal, partenerul tehnic redutabil al organizatorului principal, dar şi de o serie de parteneri care au sprijinit la organizarea evenimentului: Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local Haţeg, Primăria şi Consiliul Local Sântămăria – Orlea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, Asociaţia Intercomunală Ţara Haţegului, Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului şi Asociaţia de Turism Retezat – Destinaţia ecoturistică Ţara Haţegului – Retezat.
Invitaţi speciali ai evenimentului din acest an au fost Ciprian Urican (antrenor licenţă PRO, lector al Şcolii Federale de Antrenori a FRF, formator antrenori UEFA), Cristian Balaj (fost arbitru FIFA, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping), Mihai Leu (campion mondial de box), Cristian Petrean (preşedinte AJF Hunedoara), Florin Caramavrov (jurnalist), Grigore Cartianu (jurnalist şi scriitor) şi Fabius Kiszely (prefectul judeţului Hunedoara) şi Avram Iancu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii şi care a primit cu această ocazie titlul de ambasador al Destinaţiei ecoturistice Ţara Haţegului – Retezat.
“Ne bucurăm că turneul nostru, prin care se doreşte atât promovarea fotbalului pentru copii, cât şi promovarea turistică a Ţării Haţegului, creşte de la un an la altul. Ţara Haţegului a devenit un important reper sportiv al fotbalului juvenil naţional, iar ceea ce ne deosebeşte de alte turnee de profil care se organizează în ţară este atenţia la detalii. Încă de la prima ediţie, am inclus în program o seară specială dedicată antrenorilor, cu work-shop-uri cu teme diverse, dar şi un program dedicat Zilei internaţionale a copilului, care anul acesta a cuprins o probă specială – o vânătoare de comori cu întrebări despre obiectivele turistice ale zonei, tema fiind «Cetăţile antice şi medievale din Ţara Haţegului», cu premii surpriză acordate de către sponsori”, a declarat Petru Basarabă, directorul turneului.
Revenind la întrecerile turneului de fotbal, să menţionăm că din judeţul Hunedoara au urcat pe podium SF Florea Văetuş Hunedoara (care a câştigat locul I la categoria copiilor născuţi în 2013, locul II la copii născuţi în 2012 şi locul III la copii născuţi în 2011), echipa CS Hunedoara (locul II la copii născuţi în 2010), echipa CSO Retezatul Haţeg (locul III la copii născuţi în 2012) şi CFR Simeria (loc III la categoria copiilor născuţi în 2008).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura