Actualitate

Tânăr din Petroşani prins la furat într-un centru comercial

Maximilian Gânju

Un tânăr de 23 de ani, din Petroşani, a fost prins de agenţii de pază când fura din centrul comercial. A făcut pe nevinovatul când a fost luat la întrebări şi chiar a crezut că poate scăpa până să vină poliţia.

Acesta a dat o raită prin magazinele din centrul comercial din Târgu Jiu, a furat dintr-unul un rucsac în care să bage bunurile pe care a pus ochii. Aşa că a îndesat în rucsac diverse articole în valoare de aproape 300 de lei, pe care le-a furat din magazinele ”vizitate” în Shopping City Târgu Jiu. A dat să plece, însă a fost oprit de agenţii de pază ai centrului şi luat la întrebări. Tânărul a făcut pe nevinovatul şi chiar s-a arătat jignit de întrebările paznicilor, dar n-a mai apucat să-şi joace rolul de om cinstit. Agenţii l-au pus din două mişcări la podea chiar sub privirile clienţilor şi l-au ţinut aşa până au ajuns poliţiştii. Bunurile au fost recuperate şi predate magazinelor, iar tânărul din Petroşani dus la audieri, la Poliţia Târgu Jiu. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura