Actualitate

Tânăr bătut de fostul iubit al prietenei lui

Extrem de gelos, agresorul l-a ur­mărit pe actualul iubit al fetei și când a prins momentul l-a luat la bătaie. Victima agresiunii a avut nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale pentru a se recupera.
Incidentul deosebit de violent s-a pe­trecut pe o stradă din municipiul Lupeni, iar tânărul bătut se îndrepta spre un bar din localitate pentru a ve­dea un meci de fotbal alături de amici. „În timp ce era căzut la pământ, băr­batul a fost lovit în continuare de către inculpat, cu pumnii și picioarele, în zona capului. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni care au ne­ce­sitat 25-30 zile de îngrijiri me­dicale”, se arată în ancheta pro­curorilor. Aceștia chiar l-au testat pe tânărul bătut cu po­ligraful, pentru a afla dacă cele sus­ținute de el se con­firmă. Rezultatul a arătat fără echivoc că a fost sincer în răspunsurile privind agresarea sa fizică de către inculpat. Bătăușul, recidivist din Lupeni, s-a lăudat fostei sale iubite că i-a bătut prietenul, dar n-a recu­nos­cut fapta în fața anchetatorilor. În baza probelor, pro­curorii au dispus trimi­terea în ju­de­cată a individului pentru infracțiunea de loviri sau alte violenţe, cazul ur­mând să fie soluționat de Judecătoria Petroșani. (M. Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura