EvenimentFlash

Tâlharul de minori, prins după trei luni

Livia Botici

Un devean de 25 de ani a fost prins de poliţişti, la trei luni după ce a tâlhărit, în plin centrul oraşului, un băiat de 14 ani. Potrivit oamenilor legii, bărbatul ar fi autorul şi altor infracţiuni, în care sunt implicate persoane minore.

Spunea că vinde telefoane
Modul de operare al tâlharului era unul foarte simplu. Tânărul se plimba mai mult timp prin centrele comerciale din Deva, îşi stabilea viitoarele victime, pe care, după ce le urmărea prin magazine, le acosta, spunându-le că are telefoane de vânzare. După ce reuşea să intre în vorbă cu cei pe care avea de gând să-i prăduiască, individul le smulgea din mâini bunurile de preţ. Aşa s-a întâmplat şi în data de 13 februarie, anul acesta, când Mircea C. şi-a ales drept victimă un adolescent de 14 ani. La ieşirea dintr-un complex comercial din Deva, el l-a abordat pe minor, sub pretextul că doreşte să-i vândă un telefon mobil. Băiatul, care avea la rândul său un celular în mână, a refuzat „oferta“, moment în care Mircea C. i-a smuls telefonul şi s-a făcut nevăzut.

Arestat pentru 29 de zile
Cu toate că la acea vreme, cauza a rămas cu autor necunoscut, poliţiştii deveni au reuşit să-l identifice pe tâlhar şi, de asemenea, să recupereze şi telefonul băiatului. „Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru tâlhărie. El a fost reţinut timp de 24 de ore în arestul Poliţiei municipiului Deva şi, ieri, a fost prezentat magistraţilor de la Judecătoria Deva, care au admis propunerea procurorilor, de arestare preventivă. Astfel, Mircea C. îşi va petrece următoarele 29 de zile după gratii, iar noi vom continua cercetările în acest caz, pentru că, există indicii că individul ar fi comis şi alte fapte cu un mod de operare asemănător, în care victime sunt minori”, a declarat comisarul şef Cristian Horvat, şeful Biroului pentru Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei municipiului Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura