Eveniment

Tâlharii din Vulcan au fost trimişi în arest

CB017213

Nicolle Ebner

Ieri, Tribunalul Hunedoara a decis arestarea preventivă a trei din cei şapte tineri din Vulcan, care au furat 27 de calorifere din fontă şi l-au bătut, sechestrat şi tâlhărit pe bărbatul care i-a prins în flagrant.

Au operat sub protecţia nopţii
Judecătorul Mihaela Timişan, de la Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Hunedoara, declară că instanţa a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a doi dintre inculpaţi şi pe 30 de zile a altui inculpat. Ceilalţi patru tâlhari nu au voie să părăsească ţara, fiind obligaţi să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să nu-şi schimbe domiciliul declarat, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme şi să nu se apropie de persoana vătămată şi membrii familiei acesteia.
Sâmbătă, 6 iunie, Poliţia oraşului Uricani a fost sesizată cu privire la faptul că, după miezul nopţii, mai multe persoane au pătruns cu forţa într-un cămin al Universităţii din  Petroşani, situat în Uricani – zona Câmpu lui Neag. Din imobil, gruparea infracţională a furat 27 de calorifere din fontă, pe care a primit 13.600 lei, la un centru de fier vechi din Lupeni.

Legat de mâini şi de picioare şi păzit cu rândul
Potrivit anchetatorilor care au muncit nonstop pentru depistarea grupului infracţional, unul dintre infractori şi-a dat datele de pe buletin, pentru a putea vinde caloriferele la centrul de colectare a fierului vechi. De aici, a plecat şi identificarea tuturor membrilor grupării infracţionale. Grav este faptul că, pentru a-şi duce la capăt planul, autorii infracţiunilor l-au sechestrat pe bărbatul care i-a prins în flagrant, l-au legat de mâini şi de picioare, după care l-au deposedat de telefonul mobil şi un lanţ de aur. Infractorii l-au păzit cu rândul pe cel care i-a descoperit şi care era tocmai fratele administratorului căminului jefuit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura