Tâlhar ţinut încă o lună în arest preventiv

Magistraţii Judecătoriei Petroşani au prelungit măsura arestului preventiv în cazul tânărului care a tâlhărit, în februarie, o pensionară. Suspectul de 18 ani, din Petro­şani, a încercat să-şi imobilizeze vic­tima pentru a o deposeda de bunurile de valoare.
Nicolae-Adrian Furdui este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi va rămâne în celula de arest pentru încă 30 de zile. Decizia judecătorilor de la Petroşani a fost că tânărul reprezintă un pericol social şi nu poate fi lăsat în arest la domiciliu, aşa cum ceruse.
Tâlhăria a avut loc în zona de centru a mu­nicipiului Petroşani, ziua în amiaza mare. ”Din cercetările efectuate, poliţiştii au sta­bilit că persoana vătămată se deplasa către intrarea în scara unui bloc situat pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroşani, moment în care din spatele acesteia a venit o persoană necunoscută de care a prins-o cu forţă în braţe. Persoana vătămată a declarat că a început să strige, moment în care tânărul i-a dat drumul şi a fugit, sustrăgându-i, toto­dată, un telefon mobil din buzunarul hainei, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1.000 de lei”, informa IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare