Actualitate

Tăiat cu cuţitul după o şicanare în trafic

Maximilian Gânju

Copiii a doi afacerişti din localitatea Petrila au fost protagoniştii unui scandal care putea avea urmări grave. Totul a plecat de la o şicanare în trafic, iar unul dintre ei a scos cuţitul şi l-a lovit pe celălalt.
Incidentul s-a petrecut în centrul localităţii, iar agresorul, George Ramaşcanu, un tânăr de 22 de ani, este nepotul fostului viceprimar al Petrilei. Victima, Ionuţ Răduca, de 19 ani, este fiul unui afacerist din oraş. Cearta a pornit de la o şicanare în trafic, iar după un schimb de replici, Ramaşcanu l-a agresat pe adolescentul de 19 ani, acesta ajungând la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Martorii spun că adolescentul a fost lovit cu pumnul de nepotul fostului viceprimar şi apoi tăiat cu un cuţit la mâna dreaptă.
”Poliţia oraşului Petrila a fost sesizată cu privire la faptul că, pe bulevardul Republicii, din localitate, are loc un conflict spontan între două persoane. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie care a aplanat conflictul şi a stabilit că, urmare a unei şicanări în trafic, un conducător auto în vârstă de 22 de ani, din Petrila, l-a lovit pe un alt conducător auto, de 19 ani, din aceeaşi localitate, producându-i acestuia din urmă o plagă tăiată în zona antebraţului drept”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Hunedoara. Adolescentul a pierdut foarte mult sânge, au spus martorii şi când a fost preluat de echipajul SMURD era aproape inconştient. Medicii au declarat că tăietura nu i-a pus viaţa în pericol, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal în care fac cercetări pentru loviri sau alte violenţe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura