R?chitova

Comunitate

Răchitova merge mai departe tot cu fostul primar

Nu e tocmai de colea ca în comuna pe care o păstoreşti, 95 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot să vină la urne, pentru a-şi alege primarul. Eugen Băiconi (foto), edilul-şef al comunităţii din Răchitova, spune cu mâna pe inimă că a participat aşa multă lume la alegerile din iunie, pentru că fiecare localnic are conştiinţa unui bun cetăţean, acest lucru fiind dovedit pe parcursul timpului.

Read More
Comunitate

La Răchitova, „primarul sfinţeşte locul”

Primarul Eugen Dorel Băiconi (foto) a reuşit să facă din comuna Răchitova o zonă a liniştii şi frumuseţii ardeleneşti, satele aparţinătoare comunei păstrând puternice tradiţii etno-culturale şi spirituale. Meritul său este de ordin organizatoric şi investiţional, iar schimbarea în bine a localităţii reprezintă încununarea unor eforturi susţinute, făcute încă de la începutul mandatului său. Parafrazând cunoscutul dicton, am putea zice că la Răchitova, „primarul sfinţeşte locul”.

Read More
Comunitate

Rãchitova, binecuvântatã cu un primar gospodar

Atmosfera tipic ţărănească, păstrarea intactă a tradiţiilor, obiceiurilor şi ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea comunei Răchitova. Satele din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale. Deşi construcţiile moderne le-au înlocuit, într-o anumită măsură, pe cele vechi, tradiţionale, totuşi, atmosfera a rămas aproape neschimbată, aşa cum era în urmă cu mulţi ani. Primarul Eugen Dorel Băiconi (foto) a reuşit să facă din Răchitova un centru important. El a atras investiţii, schimbând în bine traiul oamenilor care locuiesc pe aceste meleaguri frumoase.

Read More
Comunitate

Bazã sportivã la Rãchitova

Hunedorenii încă nu se dezmeticiseră bine după sărbători, că primarul din Răchitova s-a şi prezentat, în 5 ianuarie, la Bucureşti, la Ministerul Administraţiei, pentru a depune un proiect, prin care solicită o finanţare pentru modernizarea Căminului cultural din centrul comunei şi asfaltarea străzilor săteşti. Primarul Eugen Băiconi (foto) spune că are nevoie doar de vreo 900.000 de lei, sumă ce sigur nu face gaură prea mare în bugetul ministerului.

Read More