Sport

Taekwon-do: Sportivii deveni de la CS Cobra printre medaliaţii Cupei României

Nicolae Gavrea

Recent încheiatele întreceri din cadrul Cupei României, organizate la Deva de către Federaţia Română de taekwon-do I. T.F. au adus o adevărată salbă de medalii pentru luptătorii deveni de la CS Cobra, pregătiţi de Iosif Ambruş.

Cea mai titrată sportivă din lotul devean a fost Rebeca Strătică (ea a evoluat la categoria fete opt ani), care a cucerit trei medalii de aur în probele de luptă, spargeri şi tehnici speciale. Au mai urcat pe podiumul de premiere Lucas Czebely (categoria 10 ani masculin), medalie de argint la tehnici speciale, iar colegul lui Victor Păduraru a cucerit o medalie de bronz la lupta +45 kg.
La nivelul juniorilor I masculin s-au evidenţiat: David Micu – medaliat cu aur în proba de luptă 62 kg, Gabriel Ciora-medalie de bronz în proba de luptă 75 kg, Alexandru Popa – aur Narcis Sasu – argint şi Darius Dobra bronz, toţi în proba de luptă 70 kg. Valentin Bozan a câştigat medalia de argint în proba de luptă 57 kg seniori, iar Ana-Maria Doşteţan, pe cea de bronz la lupta – 45 kg, junioare de categoria a II-a.
Antrenorul devean a declarat că “sportivii au adus din competiţia aceasta mai mult decât mă aşteptam şi sunt mulţumit din punct de vedere profesional şi sufleteşte”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura