ComunitateFlash

Sute de hunedoreni au ajuns la spital după sărbători

04 ambulanta

Nicoleta Popa

Sute de hunedoreni au ajuns la spital, din cauza excesului alimentar şi a băuturilor alcoolice. Aceştia au privit Crăciunul ca pe o sărbătoare fără reguli alimentare şi au mâncat şi au băut, până li s-a făcut rău. Orele îndelungate petrecute în jurul mesei, cu nenumărate feluri de mâncare, majoritatea având în abundenţă carne şi preparate din carne, multe dulciuri şi alcool asociate cu lipsa de mişcare, au transformat magia sărbătorilor în coşmarul urgenţelor medicale.

Tratate lejer
De la 1 ianuarie şi până ieri, la Spitalul Judeţean Deva s-au prezentat 215 persoane, majoritatea cu afecţiuni digestive, enterocolită, gastroduodenită sau colici biliare. Medicii spun că numărul este mult mai mare ca într-o perioadă obişnuită a anului. „Din fericire, cele mai multe afecţiuni au putut fi tratate cu o medicaţie uşoară, perfuzii cu un protector hepatic, antispastice şi calmante. În perioada următoare, numărul pacienţilor care se va prezenta la spital cu astfel de afecţiuni va scădea considerabil”, a declarat Mircea Veţean Muntean, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Deva.
Şi la unităţile medicale din Hunedoara şi Petroşani a fost aglomeraţie în această perioadă. Spre exemplu, la Spitalul municipal din Hunedoara, de la începutul anului, au cerut ajutor 277 de persoane. Dintre acestea, aproape 30 s-au prezentat cu probleme digestive sau pancreatite. Medicii spun că numărul cazurilor a fost mai mare de Revelion, decât în perioada Crăciunului.
Specialiştii susţin că lipsa efortului fizic şi consumul excesiv de alcool sunt factori care, în combinaţie cu alimente greu digerabile, afectează echilibrul organismului şi pot duce la agravarea unor boli cronice. Indigestiile, erupţiile cutanate, colici, vărsături, greaţă, respiraţie anevoioasă, hipotensiune sau hipertensiune arterială, paloare şi dureri de cap sunt alte efecte ale exceselor alimentare, “cadouri” pe care nu le vrea nimeni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura