ActualitateFlash

Sute de elevi descoperiţi cu râie şi păduchi

02 imagesMaximilian Gânju

Sute de elevi de la unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara au fost descoperiţi de medicii şcolari cu râie şi păduchi, în urma unui control efectuat în această lună. În ceea ce priveşte pediculoza, în Deva, sunt cele mai multe cazuri, iar la râie, Valea Jiului este pe primul loc.

Au fost controlaţi după vacanţă
Nu mai puţin de 17 medici au luat la verificat toate şcolile de pe raza judeţului şi, în urma verificărilor, au descoperit şcolari cu afecţiuni care se transmit foarte uşor, dar şi cu păduchi. Controlul a fost efectuat în baza unui ordin emis în 30 decembrie 2010, pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012. „Acest lucru  s-a desfăşurat  de către reţeaua medicilor şcolari – care dispune în judeţ de 17 doctori – cât şi de medicii de familie. A fost examinat un număr de 38.836 elevi”, explică  doctorul Cecilia Birău, directorul executiv adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.

Peste 400 de copii cu boli infecţioase ori micoze
Astfel, au fost descoperite în total 436 de afecţiuni, printre care boli infecţioase şi parazitare ori micoze. Totodată,  214 elevi aveau păduchi (68 în zona Văii Jiului, 75 în zona Deva, 42 în zona Hunedoara,  27 în zona Orăştie şi doi la Geoagiu), iar nouă şcolari au fost găsiţi cu scabie (opt în Valea Jiului şi unul la Hunedoara). „După recontrol, nu au mai fost depistate boli infecţioase şi parazitare. Deci,  la această oră, medicii şcolari  nu au mai semnalat cazuri de pediculoză şi de scabie în judeţ. Pentru a menţine o stare de sănătate corespunzătoare în colectivităţile de copii  şi tineri, sfătuim părinţii ca la începutul anului şcolar, cât şi pe parcursul  acestuia, dacă elevul prezintă semne şi simptome de boală acută infecţioasă şi/sau parazitară (febră, dureri abdominale, dureri musculare, cefalee, roşeaţă la nivelul tegumentelor, semne de grataj, agitaţie) să se prezinte la medicul de familie pentru stabilirea unui diagnostic şi efectuarea unui tratament adecvat”, a mai precizat reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura