ActualitateFlash

Sute de copii s-au distrat aseară la patinoarul de la poalele Cetăţii. Primarul Florin Oancea, pe post de ajutor al lui Moş Nicolae

Sorina Popa

Sute de copii au avut ocazia să-l aştepte pe Moş Nicolae la patinoarul de la poalele Cetăţii din Deva. Distracţia a început la ora 18 şi s-a încheiat seara târziu, părinţii nemaiputând să-şi ducă micuţii acasă devreme, aşa cum o fac de obicei.

Motivul? Peste 400 de copii au avut întâlnire cu primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea, la patinoarul deschis de la poalele Cetăţii. Patinoarul a fost neîncăpător, organizatorii fiind plăcut surprinşi de succesul acestui eveniment. A fost şi un concurs de patinaj, toţi micuţii fiind premiaţi cu dulciuri.
La Deva, anul acesta, ajutorul lui Moş Nicolae a fost… primarul Devei, Florin Nicolae Oancea. ”Moş Nicolae a adus dulciuri pentru toţi copiii şi eu, fiind ajutorul său, le-am oferit micuţilor care au venit la patinoar”, a spus edilul şef al reşedinţei de judeţ. Primarul a luat ghetele în picioare şi a patinat împreună cu copiii.
”Pentru scurt timp am uitat de griji şi de probleme şi m-am simţit din nou copil. Mă bucur că toată lumea s-a simţit bine, copiii s-au distrat. Ce bucurie, pentru mine, mai mare decât să-i văd fericiţi?”, a spus primarul Florin Nicolae Oancea.
Corul Lira de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă“ a susţinut acolo un recital de colinde, iar artistul Cristian Fodor a fost invitat special, reuşind să îi încânte pe cei prezenţi cu colinde din repertoriul său.
Reamintim devenilor şi nu numai lor, că până în 17 decembrie 2018, intrarea la patinoarul de la poalele Cetăţii este gratuită.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura