FlashPolitica si administratie

Sute de cereri de testare PCR pentru Covid

Adriana Năstase

Record de infectări cu Covid, înregistrat ieri, 34.255 de noi cazuri, dar specialiștii noștri susțin că numărul este mult mai mare în realitate. Și în județ am avut peste 500 de noi îmbolnăviri. Ministrul Sănătății a transmis, ieri, că nu trebuie să disperăm, nu sunt cazuri grave, iar presiunea pe spitale nu este mare.

Tot mai puțini la vaccinare
Totodată, de la începutul acestui an, nu­mărul celor care se vaccinează împotriva Covid a scăzut simțitor. În această săp­tă­mână, de exemplu, doar 103 hunedoreni s-au imunizat cu prima doză, 187 cu a doua doză, cei mai mulți fiind cei care și-au făcut boosterul.
Crește însă solicitările pentru recoltările pentru teste PCR la domiciliu, spune dr. Valeria Filimon, managerul Serviciului de Ambulanță Județean.
Astfel, în 24 ianuarie, au sunat la Ambu­lanță 175 de hunedoreni care au vrut să se testeze, după ce au avut simptome de Covid. În 25 ianuarie, Ambulanța a răspuns la 202 de asemenea cereri, iar ieri la alte 202 solicitări pentru testare.

Hartă interactivă
Pe de altă parte, centrele de evaluare a pacienţilor pozitivi la virusul SARS-CoV-2 din judeţul Hunedoara pot fi identificate mai uşor cu ajutorul unei hărţi interactive ce include mai multe informaţii despre fiecare loc în parte, a informat miercuri Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.
Lista centrelor de evaluare şi harta cu loca­lităţile unde se află acestea poate fi ac­cesată cu ajutorul aplicaţiei Google Maps, datele de conectare fiind disponibile pe pagina de Facebook a DSP Hunedoara.
Pentru fiecare centru, pe hartă sunt dis­ponibile informaţii referitoare la adresă, telefon, e-mail şi programul de funcţionare.
În judeţul Hunedoara au fost înfiinţate nouă centre de evaluare a persoanelor pozitive la infecţia cu SARS-CoV-2, acestea fiind deschise în oraşele Haţeg, Orăştie, Hunedoara, Simeria, Lupeni, Vulcan, Petro­şani şi Brad.
Incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţul Hunedoara a fost calculată miercuri la o valoare de 7,46 la mia de locuitori, 54 dintre cele 69 de unităţi administrativ-teritoriale fiind în scenariul roşu, cu o incidenţă de peste 3 la mie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura