Sport

Suspans şi poftã de gol în fotbalul mic

11 x 2 magura pui a remizat cu cetate rachitovaMăgura Pui şi Cetate Răchitova, primele clasate în seria I a Ligii a V-a, au remizat, 1-1, în meciul direct disputat duminică, la Pui, iar lupta pentru promovare rămâne deschisă. În seria a II-a a Ligii a V-a, unde Key Systemsro Ribiţa pare că a scăpat în câştigătoare, echipele au dat tonul la show, în cele cinci meciuri ale rundei, marcându-se 28 de goluri.
Derbi onorat
Diferenţa de doar două puncte între cele două fruntaşe ale seriei I a Ligii a V-a se menţine şi în urma aşteptatului duel direct care a avut loc în etapa de duminică, pe terenul liderei, Măgura Pui. Partida a fost pe placul celor peste 200 de spectatori prezenţi la meci, întrucât s-a jucat cu garda jos, ambele echipe având numeroase ocazii de a marca. În ciuda dorinţei şi ambiţiilor, s-a înscris de doar două ori, Băluşă (min. 30) deschizând scorul pentru Măgura Pui, iar Sălăşan (73) aducând egalarea pentru Cetate Răchitova. Numeric, cele mai multe ocazii le-a avut Cetate Răchitova, însă ca grad de periculozitate, mult mai periculoase au fost ocaziile celor de la Măgura Pui. Eugen Băiconi, preşedintele de onoare al echipei din Răchitova, consideră că rezultatul e unul just şi că lupta pentru promovare rămâne încă deschisă. „A fost un meci de luptă, care se putea încheia cu orice alt rezultat. Noi am avut mai multe ocazii, iar ei au marcat la singurul şut pe poartă din prima repriză. Rezultatul e corect, întrucât doar golurile contează. Sunt mulţumit că echipa noastră a jucat bine şi cred că lupta pentru promovare se va duce până în ultima etapă, întrucât ambele echipe vor juca în compania altor echipe incomode”, a spus Eugen Băiconi.
Festival de goluri
Lipsite oarecum de miză, din cauza desprinderii de pluton a liderei Key Systemsro Ribiţa, partidele din seria a II-a a Ligii a V-a s-au remarcat printr-o poftă de gol specială a majorităţii echipelor. Astfel, în cele cinci meciuri ale etapei, s-au marcat 28 de goluri, înregistrându-se astfel o medie de 5,6 goluri pe meci. Campioană la eficacitate în runda de duminică a fost Silva Miracol Hărău, care a făcut instrucţie cu Ponorul Vaţa, câştigând cu 9-0. Câte cinci goluri s-au marcat şi în partidele Key Systemsro Ribiţa – Mureşul Brănişca 3-2, Sprint Luncoiu de Jos – Mureşul Pricaz 2-3, dar şi în duelul dintre ocupantele locurilor doi şi trei, Unirea Veţel – Berianul Beriu 0-5. Cele mai puţine goluri (patru) s-au înscris în partida dintre Santos Boz – Victoria Dobra, scor 3-1. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura