ActualitateFlash

Drumul Crucii, de la Straja, pelerinaj unic în România

01 Drumul-Crucii-2Maximilian Gânju

Mii de credincioşi participă în Vinerea Mare la o procesiune desfăşurată în localitatea Lupeni, care reeditează chinurile Mântuitorului pe „Drumul Crucii“.

În Vinerea Mare, pornind de la poalele Munţilor Vâlcan şi până în inima Staţiunii Straja, se desfăşoară un pelerinaj ortodox unic în România, la care participă deopotrivă turişti, credincioşi din zone îndepărtate ale ţării, cât şi localnici. „Drumul Crucii”, cum este numit pelerinajul, presupune parcurgerea unui traseu de 10 kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja, situat la 1.440 de metri altitudine. Credincioşii duc pe braţe şi umeri sau însoţesc o cruce din lemn masiv, care cântăreşte peste 100 de kilograme. Procesiunea religioasă începe de la orele amiezii, din centrul municipiului Lupeni, unde călugării schitului din Straja, dar şi cei de la Mânăstirea Lainici, se roagă şi ţin o slujbă pentru participanţi. Pelerinajul imită fidel drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua răstignirii pe cruce.
„Procesiunea este condusă de un sobor format din 14 preoţi şi călugări, care se roagă pe tot traseul de 10.145 de metri, iar pe această distanţă, pelerinii fac 14 opriri, la 14 troiţe ridicate pe marginea drumului. La fiecare popas, preoţii citesc cele 12 Evanghelii. Pe crucea de peste 100 de kilograme şi 5 metri lungime, transportată de credincioşi cu braţele sunt imagini cu cele 14 popasuri care se fac în drumul până la schit, o bucată de lemn din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, adusă de pe muntele Athos, precum şi moaştele mai multor sfinţi. Prin Drumul Crucii, se încearcă rememorarea suferinţei la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea păcatelor noastre”, spunea Emil Părău, organizatorul acestei procesiuni devenită tradiţie.
Pelerinajul durează mai mult de patru ore, timp în care se merge pe un drum anevoios, iar la el participă deopotrivă bătrâni şi tineri, turişti, dar şi persoane cu handicap fizic, care ţin să parcurgă drumul greu de munte prin propriile forţe. Oamenii speră astfel să-şi găsească izbăvirea de păcate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura