Sport

Surprize şi spectacol la RealSport

Ciprian Marinuţ

„Paloma“ a furnizat prima surpriză de proporţii a Superligii „RealSport” învingând cu 2-1 campioana Avantaje, în vreme ce echipele din Liga RealSport (eşalonul doi) au surprins prin meciuri de bună calitate fotbalistică.

Şi-au întărit echipa
În ciuda victoriei lejere din prima etapă cu Quasar, Avantaje va avea viaţă grea în noul sezon, în tentativa de a-şi apăra titlul de campioană cucerit ediţia trecută. Drept dovadă, calculele campionilor au fost încurcate deja încă din runda a doua, de echipa Paloma, care s-a impus cu 2-1 şi a furnizat prima mare surpriză a campionatului în Superligă. Paloma, una dintre trupele cele mai active pe piaţa transferurilor în pauza competiţională, a deschis scorul prin Marius Seinea (ex-Anonimii), în urma unei lovituri libere şi a condus cu 1-0 la pauză. Revelaţia startului de sezon şi-a majorat avantajul prin Alexandru Petresc (fratele internaţionalului de juniori de la Mureşul Deva), tot în urma unei lovituri libere, 2-0. Avantaje a reacţionat pe final, când Claudiu Zamă a redus din diferenţă cu o execuţie superbă, şut în vinclu de la jumătatea terenului. „Ne-am întărit mult echipa, având în lot doar trei jucători din vechea garnitură, şi ne aşteptam să nu pierdem. Victoria este un bonus pentru efortul depus de jucători în acest meci”, a spus Claudiu Mărginean, delegatul echipei Paloma. „Am fost în efectiv complet la meci, dar am intrat în jocul lor, aşa că rezultatul este corect”, a comentat un component al staff-ului de la Avantaje. Tot în Superligă, Prosper–Grave Deva şi Alfa Team Cristur au bifat al doilea succes consecutiv şi sunt lidere cu maximum de puncte alături de Paloma.

 

Show în Liga secundă
În cele două serii ale Ligii RealSport (eşalonul secund), competiţia a rămas şi în etapa a doua sub semnul echilibrului şi al creşterii calităţii jocului din partea majorităţii echipelor. FC Extenso Blue şi Vulturii, două dintre echipele modeste în sezoanele precedente, au „crescut mari” şi au acum punctaj perfect după primele două runde, din seria I. În seria a II-a, lidere cu maximum de puncte sunt Continental şi Alaska, iar Continental primeşte şi premiul simbolic pentru cel mai frumos meci al etapei. Astfel, Continental a condus cu 1-0 în partida cu FC Cristur, a fost apoi în dezavantaj  1-3, dar a revenit senzaţional şi a câştigat cu 4-3 pe final. Eroul partidei a fost campionul de karate Florin Mureşan (ex-Liceenii), care a marcat un gol şi a dat o pasă de gol în ultimele minute de joc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura