EvenimentFlash

Când doi se bat, al treilea ajunge după gratii

Cristina Ghenea

Un bărbat a ajuns de la petrecere, la spital, în urma unui scandal iscat la un botez, care s-a ţinut la restaurantul „Corviniana”, din Hunedoara.
După ce au băut prea mult, cei doi bărbaţi implicaţi în scandal s-au luat la bătaie. Se pare că, cel care a început a fost Eduard V., de 30 de ani, care l-a lovit cu pumnul pe Adrian K., de 39 de ani. Ceilalţi petrecăreţi au încercat să-i despartă pe cei doi şi, în cele din urmă, au şi reuşit. După  ce a încetat bătaia,  Adrian K., cel care o încasase, s-a suit într-o maşină condusă de un prieten de-al său şi a plecat, împreună cu încă o tânără aflată la petrecere.
Chiar dacă părea că scandalul s-a aplanat, nu a fost nici pe departe aşa, căci şoferul a întors rapid maşina şi a urcat pe trotuar, lovindu-l intenţionat pe Eduard V. Pentru că bărbatul a fost grav accidentat, martorii au chemat imediat ambulanţa, iar victima a fost transportată de urgenţă la spital, unde a rămas internată. „Pacientul a suferit traumatisme cranio-cerebrale şi va rămâne în continuare internat, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale”, a declarat Barna Bende, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, din Hunedoara. 
Cel vinovat de accidentarea bărbatului s-a dovedit a fi Nicolae R., care se afla la volanul maşinii. Tânărul hunedorean, în vârstă de 24 de ani, îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, fiind cercetat în continuare pentru tentativă de omor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura