Sport

Sunt tineri și fac performanță!

Desfășurate la Bacău, întrecerile ediției din acest an a Campionatelor Naționale de poliatlon au adus în premieră rezultate de excepție pentru tinerii înotători legitimați la LPS Cetate Deva.

Program intens
Astfel, după doar un an de pregătire în bazinul de la Hunedoara, sportivul devean Tudor Asaftei (născut în 2011) a reușit să cucerească două medalii de aur în probele de 50 m și 200 m crawul. Colegul lui, Robert Andrei Jucan (și el născut în anul 2011) s-a clasat pe locul III în proba de 200 m crawl.
Ca să încheiem șirul performanțelor obținute de sportivii din Deva, menționăm că Miruna Muntean (născută 2010) a făcut un progres remarcabil în această disci­plină sportivă și a urcat în topul național, într-un singur an, de la locul 70, între primii 20 de sportivi la categoria ei de vârstă.
Pregătiți de prof. Diana Pascu, cei trei sportivi deveni sunt navetiști, au primul an­trenament la ora 6.30 în fiecare dimi­neață, iar după amiază intră în bazin la ora 17.00. Performanțele lor sunt de apreciat în condițiile în care sunt foarte tineri dar și foarte buni la activitatea școlară. Acest efort deosebit susținut și de părinții aces­tor copii, iată a fost răsplătit de per­for­manțe deo­sebite.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura