Actualitate

Sucilă: ”Continui protestul până la final!”

03 sucila (1)Natalia Bumbac
Maximilian Gânju

Fostul poliţist Adrian Sucilă (foto) se află de trei zile în greva foamei în faţa Judecătoriei Petroşani şi spune că nu va renunţa la protestul său până când i se va face dreptate. Acesta a început să aibă probleme de sănătate după trei zile în care a refuzat hrana, însă nu vrea să oprească protestul.

”Voi continua, până la final, dacă este să cad din picioare şi să mor, aşa voi muri. Până îmi aflu dreptatea, până repun dosarul pe rol, voi rămâne în greva foamei”, a declarat Adrian Sucilă. Acesta cere repunerea dosarului pe rol printr-un recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă nu poate încă să facă solicitarea, deoarece nu a primit motivarea de la Curtea de Apel Alba Iulia. Acesta este nemulţumit de condamnarea de doi ani cu suspendare în dosarul în care a fost acuzat de act sexual cu un minor.  „Trebuie să ne vină sentinţa acasă, să vedem cum au motivat ei mizeria aceasta. Eu degeaba mă duc să fac cerere de repunere a dosarului pe rol, dacă nu ştiu cum au motivat. Este foarte simplu, vor spune că din SMS-uri rezultă suspiciunea rezonabilă că fapta s-ar fi putut întâmpla. La fel au motivat şi în prima instanţă, respectiv că din interceptările efectuate a rezultat suspiciunea rezonabilă că fapta s-ar fi putut întâmpla. Nu scrie că s-a întâmplat. La Curtea de Apel au avut şi partea vătămată care le-a spus că nu s-a întâmplat. (…) Lupt şi pentru că nu mi-a venit ordinul ministrului  de eliberare din Poliţia Judiciară. A trimis IPJ Hunedoara o hârtie, că vă anunţăm… Păi stai puţin!  Ordinul de numire este dat de ministru, inspectorul şef nu mă putea destitui, doar ministrul putea face acest lucru. Dacă acest ordin este pus la dosar, tot dosarul cade. Pentru acest ordin lupt şi pentru repunerea dosarului pe rol”, a mai declarat fostul poliţist din Vulcan. Întrebat de unde i se trag toate aceste probleme, Adrian Sucilă a spus că nu a aflat la modul concret, ci are doar presupuneri. Fostul poliţist a mai precizat că are câteva procese pe care le-a câştigat împotriva fostului şef al IPJ Hunedoara, pe care l-a dat în judecată pentru că a fost mutat abuziv de la poliţia judiciară, completând că totuşi nu îl acuză personal pentru dosarele penale în care este judecat.
Adrian Sucilă este monitorizat de medicii Spitalului de Urgenţă Petroşani, iar când situaţia o va impune, acesta va fi dus într-o secţie a unităţii medicale pentru a primi ajutor de specialitate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura