FlashSport

Succes cusut cu aţă albã

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva a câştigat într-un mod mai categoric decât o indică scorul de 3-2 (3-1) meciul cu Arieşul Turda şi a trecut cu bine peste prima dintre cele două partide capitale în ecuaţia luptei pentru evitarea retrogradării. Startul perfect al devenilor, care au condus cu 3-0 după 38 de minute şi revenirea târzie a adversarilor la un scor neumilitor pot fi considerate elemente caracteristice ale unor partide „strategice”.
 

Start mai mult decât perfect
Cotată ca o partidă cu grad maxim de risc, în care orice pas greşit era sinonim cu retrogradarea, întâlnirea cu Arieşul Turda s-a dovedit un hop neaşteptat de simplu pentru Mureşul Deva. Fără să fi descoperit peste noapte secretul fotbalului galactic al „Barcei”, devenii au zburdat, în prima repriză, în faţa unei echipe turdene hipnotizate, şi au condus, după 38 de minute, cu un incredibil şi liniştitor 3-0. Tonul „recitalului” devean a fost dat de Adi Borza, golgheterul returului pentru Mureşul, care a marcat cel mai rapid gol al etapei, în minutul trei. „Vulturii roşii” au fost, apoi, doar pe post de găini jumulite, fără forţa şi luciditatea de a ieşi din propria jumătate de teren. În consecinţă, atacantul devean Elvis Dârvaru, cel care s-a chinuit 10 etape în şir să spargă ghinionul ineficacităţii în faţa porţii, a reuşit o dublă în doar 11 minute (27 şi 38), iar tabela indica un 3-0 pe care puţini ar fi pariat.

Finiş cu… emoţii
Diferenţa de scor s-a dovedit de neconceput pentru ambele echipe, fiind, în aceeaşi măsură, liniştitoare pentru Mureşul şi umilitoare pentru turdeni. Atunci, gând la gând cu bucurie, Bucur s-a „bucurat” de plasamentul hazardat al portarului Pîrvu, reducând din handicap cu un şut surpriză de la marginea careului mare, 3-1 (min. 45). În ciuda momentului de slăbiciune din finalul primei reprize, Mureşul a revenit de la cabine cu muşchii încordaţi. Devenii au continuat să domine la impresia artistică, dar fără să mai aibă pragmatismul din prima parte. Obrazul subţire, cu dominare sterilă se ţine, nu? Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună, cică, pe final, când mai conta doar diferenţa de scor, tot Bucur (87) a închis tabela la un 3-2 “onorabil” şi mulţumitor, după un penalty scos de Barbuloviciu. Rămâne de văzut dacă devenii vor reuşi, peste două etape, să-i „hipnotizeze” la fel de simplu şi pe cei de la ACU Arad în meciul care va decide cine va supravieţui şi cine va fi pedepsit în eşalonul trei.

Mureşul Deva – Arieşul Turda 3-2
Mureşul: D. Pîrvu – Bogman, Perde, Dosan, I. Cîmpean – Dârvaru, Sătmar (cpt.), Suru, Borza – Melcea, O. Drăgan (62 Furdean). Antrenor: Constantin Olariu
Arieşul: Pampea – Cr. Pop, Bier, Timar, Lacovişte – Lupuţ, Vancea (15 Hadar), Chirciu, C. Bucur – Şaim, Pecarov. Antrenor: Florin Fabian.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura