Sport

Succes cu Gloria, dar fără glorie

11 x 3 amical fc hdCiprian Marinuţ

FC Hunedoara s-a impus cu 2-1 în meciul amical disputat în companiei echipei Gloria Geoagiu, din Liga a IV-a, după ce a fost condusă cu 1-0. Partida s-a jucat sâmbătă, la Simeria, când negru-albaştrii au pus punct cantonamentului de la Geoagiu Băi.

Al doilea meci victorios
Trupa pregătită de Constantin Olariu şi Daniel Haidiner a egalat prin autogolul semnat de Păduraru (25) şi a marcat golul victoriei prin Lintaru (57). Succesul cu Gloria a fost unul fără glorie, dar a marcat al doilea meci victorios pentru hunedoreni, după cel câştigat cu Aurul Certej (2-0) de înaintea plecării în cantonament.
Tehnicianul principal de la FC Hunedoara a trimis în teren două formule de echipă diferite în fiecare repriză a amicalului de la Simeria. În prima repriză au jucat: Dragotă – Vîrtan, Bratima, Dosan, Boldea – Uibariu, Vajda, Şoit, Pepenar, Nicula – Suciu, iar în al doilea act au jucat: Raţ – Blaga, Homei, Dosan, Petresc – Drăgan, Şoit, Vajda, Zdrîncu, Lintaru – Dîrvaru. Singurii care n-au intrat la joc au fost Coman, Munteanu, Găceanu, Lorincz şi Deaconescu, toţi accidentaţi sau aflaţi în refacere.
Cel mai probabil, FC Hunedoara va mai realiza, doar una sau două achiziţii în plus, faţă de transferurile realizate până acum: Rareş Blaga (mijlocaş, ex-AFCM Reşiţa), Cristian Boldea (fundaş, ex-Millenium Giarmata), Ionuţ Bratima (fundaş, ex-Unirea Dej), Claudiu Zdrîncu (mijlocaş, ex-FC Hunedoara) şi Elvis Dîrvaru (atacant, ex-Millenium Giarmata).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura