Politica si administratie

Subvenţia CNH, la latitudinea Guvernului

Carmen Cosman

Comisia Europeană a dat undă verde subvenţiei pentru Compania Naţională a Huilei Petroşani, însă, trebuie ca şi Ministerul de Finanţe să găsească resursele financiare în bugetul propriu. Problema este că CNH Petroşani se află la limita supravieţuirii.

Nu vor datoria veche
Nu mai există nici un impediment pentru acordarea subvenţiei către Compania Naţională a Huilei Petroşani, cel puţin din punctul de vedere al Comisiei Europene. Dar, pentru ca banii să ajungă în conturile CNH, trebuie ca Ministerul de Finanţe să găsească resursele financiare necesare şi să-şi dea acceptul. De fapt, reprezentanţii forului european au lăsat la latitudinea Executivului acordarea acestor bani pentru unităţile miniere ce intră pe program de închidere. „Faptul pe care îl invocă Ministerul Finanţelor de a nu acorda subvenţia decât după primirea unei aprobări scrise a Comisiei, ne creează greutăţi, că nu mai putem funcţiona. În luna august, există posibilitatea introducerii pe bugetul rectificativ a acestei subvenţii. Am întrebat punctual dacă Guvernul României poate acorda în aceste condiţii subvenţia şi ni s-a răspuns că este o problemă a Statului Român, dacă doreşte acest lucru”, a declarat directorul general al CNH Petroşani, Constantin Jujan, care a fost prezent la discuţiile de la Bruxelles. În ceea ce priveşte posibilitatea ştergerii datoriilor istorice, care atârnă ca o piatră de moară de gâtul Companiei, problema va trebui analizată, cu atât mai mult, cu cât FMI nu este de acord cu această variantă. O soluţie luată în calcul este consultarea comună şi analiza amănunţită pentru restul unităţilor din cadrul CNH, care îşi vor continua activitatea, dar după ce se va face un memoriu justificativ pentru aceste sume restante.

One thought on “Subvenţia CNH, la latitudinea Guvernului

  • Mineritul Vaii Jiului este sabotat de gorjeni lui Condescu infiltrati in Ministere prin Berceanu si Videanu care conduc Ministerul Economiei din umbra. SNLO are acum iarsi datorii si vor sa fie sterse dupa ce lor le-a fost sterse in decembrie 2006 dar au bani sa sponsorizeze echipa de fotbal Panduri,ei dau lignit slab si distrung Mediul Inconjurator cu defrisarile din cariere iar reampaduririle costa mult si nu prea se fac doar 8% dar se spala bani publici la SNLO Gorj (Condescu).De ce de ei nu se ia nimeni?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura