Actualitate

Subteranul Minei Lupeni, monitorizat în permanenţă

Directorul Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara gestionează situaţia de pericol apărută marţi seara la Mina Lupeni din Valea Jiului, unde un schimb a fost scos de urgenţă din subteran din cauza unei  acumulări de gaze.
Acumularea de gaze într-un abataj al Minei Lupeni nu pune în pericol activitatea minei în întregime, însă sunt pierderi în privinţa producţiei, admite Nicolae Drăgoi, directorul general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara. De gestionarea situaţiei de la cea mai mare mină din Valea Jiului se ocupă chiar directorul Diviziei Miniere din cadrul CEH, Gabriel Petrescu.
„Au apărut nişte gaze pe panoul 10, într-un abataj ajuns cu baza la linia de oprire. Deci nu este un abataj la mijloc de ciclu şi acolo au apărut gaze. Directorul Gabriel Petrescu este în mină şi luăm o decizie pentru că trebuie să recuperăm stâlpii şi grinzile de susţinere de acolo. Abatajul era în program să se închidă şi să pornim o altă capacitate. Au fost scoşi, marţi, doar cei din schimbul de pe abatajul în cauză, circa 30 de oameni, deci nu toată mina. Foarte mult nu ne afectează, câteva zile ne provoacă o pierdere, pentru că scoteam 300 de tone de pe abatajul acela, dar pornim altă capacitate în locul lui”, a declarat, ieri, Nicolae Drăgoi, directorul general adjunct al CEH. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura