Fara bascalie

Stupizenii cu 39.000 de euro

Imaginaţia publicitarilor nu cunoaşte limite, nici spre dreapta, nici spre stânga, nici în sus, nici în jos. Periodic, scriu despre spoturile care sunt ori foarte bune, ori foarte proaste. Hai să mai facem împreună un tur de orizont pe tema advertising.
Pe locul I în topul personal al idioţeniilor se numără spotul cu doi tineri, un el şi o ea, care îşi doresc o casă. El, supărat, ea cu forme voluptuoase, cu voce falsă şi fardată strident, el, cu mutră de bărbat care nu se poate ridica la nivelul dorinţelor nevestei. Unul din cei doi pensionari ce joacă table sau şah, nu mai ţin bine minte, se miră că tânărul nu are 39.000 de euro pentru garsoniera mult-visată. E firească uimirea, din moment ce tot românul, tânăr sau bătrân, are 39.000 de euro. Mai ales, pensionarii au suma asta.
În fine, cei doi ajung în garsonieră, ea are aceleaşi haine, de unde rezultă probabil, că au făcut sacrificii pentru bani şi gata cu hainele noi. „Iubitule, ce repede te-ai mişcat”, se miră tipa cu voce fals-bucuroasă, după care urmează încununarea stupizeniei – sloganul spotului: „A meritat aşteptarea…”. Păi, dacă s-a mişcat repede iubitul, ce aşteptare? De ce au aşteptat? Şi mai ales, cât de mult…?
O tipă primeşte cozonac sau chec la coafor. O fi, pe la ei pe-acolo, mie la frizerie nu mi-a dat nimeni niciodată nimic, în afară de amabilitate, să spunem.
Nu mai vedem reclame la credit doar cu buletinul, detergenţii au cam dispărut, la fel şi absorbantele. Mai merg nişte tipi/tipe pe sârmă, trimitere la necesitatea de a fi asiguraţi. Automobilele nu stau nici ele prea bine, ce-i drept, preţurile sunt incredibil de mici şi totuşi, nimeni nu cumpără.
Ce pare că reuşeşte să se descurce este industria telefoniei mobile. Melodii suave, cele mai multe retro, promovând un fel de viaţă fără griji, un fel de întoarcere în timp, un timp mai liniştit, poate de acum un an, un an şi jumătate, când oamenii îşi puteau plăti ratele şi bau-baul FMI era acolo la el, departe, peste Ocean. Cum privesc telefonul mobil ca pe o utilitate, nu sunt victimă a modelor, ascult melodiile şi constat că nu mă enervează.
Nu pot să identific clar un spot foarte bine făcut. Nu spun că nu există. Mă enervează cel cu Porsche, mi-a plăcut cel cu BMW. Pur estetic, sunt maşini pe care nu mi le permit.
În orice caz, se vede că e la pământ consumismul.

One thought on “Stupizenii cu 39.000 de euro

  • Cel mai bun clip publicitar este ala cu „lumina wireless” pentru datornici!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura