Sport

Ştiinţa Petroşani se reuneşte la începutul lunii martie

Nicolae Gavrea

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani, lidera Diviziei Naţionale, se va reuni la începutul lunii martie, deoarece oficialii clubului consideră că starea terenurilor pentru antrenamente este una precară şi sunt riscuri de accidentări.
Antrenorul Adrian Costache a considerat ca fiind suficientă perioada de pregătire de o lună până la reînceperea campionatului, care va fi la data de 30 martie. Mai mult decât atât, jucătorii Ştiinţei vor pleca într-un cantonament de o săptămână la Izvorani. „Visul nostru de anul acesta este să jucăm finala Diviziei Naţionale cu Năvodari, chiar dacă vom promova şi nu ne vom permite să evoluăm în Superligă. Poate în anul 2020 vom fi şi în elită. Până atunci, situaţia financiară îşi spune cuvântul”, a spus preşedintele Eduard Edelhauser (foto).
Formaţia din Valea Jiului a pierdut un jucător foarte valoros, pe Dragoş Lucan, care a decis să se transfere la Steaua Bucureşti. Tânărul jucător a făcut parte din lotul cu care Ştiinţa a câştigat anul trecut medalia de bronz în Campionatul Naţional de Rugby 7 rezervat echipelor din DNS, sezonul 2017-2018. „E adevărat, am pierdut un jucător valoros, dar vestea bună este că ne-am păstrat în mare lotul de jucători care ne-a adus în top“, a mai spus Eduard Edelhauser, oficialul echipei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura