Actualitate

Staţia de epurare din Haţeg este finalizată

Carmen Cosman

O veste bună vine acum, la final de an, pentru locuitorii oraşului Haţeg. Au finalizate lucrările la staţia de epurare care va deservi localitatea. Este vorba de o adevărată uzină, care funcţionează fără probleme, chiar dacă Haţegul îşi va dubla în viitor numărul de locuitori.

Să vină ministrul Mediului
Aşa cum a dat asigurări primarul Haţegului, Nicolae Timiş (foto), staţia de epurare a fost finalizată înainte de termen. Aceasta poate oricând să intre în funcţiune, dar la inaugurare este aşteptat şi ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Conform convenţiei încheiate cu Ministerul Mediului, staţia de epurare ar fi trebuit terminată anul viitor în septembrie, însă acum, vorbim despre încă  un proiect finalizat cu succes. „Practic, putem oricând să o punem în funcţiune. Aştept însă să vedem dacă ministrul Mediului, Laszlo Borbely, cu care am luat legătura, va putea să fie prezent la inaugurare”, a declarat Nicolae Timiş, primarul Haţegului. Noua staţie de epurare este ca o uzină şi va fi deservită de ingineri specialişti şi operatori, care vor fi trimişi la cursuri de specializare. Iar după ce va fi pornită şi îşi va face toate ciclurile necesare, va putea funcţiona la capacitatea proiectată.

Printre cele mai moderne din ţară
Staţia de epurare este printre cele mai moderne din ţară şi cea mai modernă din judeţ şi este prevăzută să deservească o populaţie de 25.000 de persoane. Conform datelor tehnice, aceasta ar funcţiona la parametri optimi şi dacă Haţegul îşi va dubla în viitor numărul de locuitori. Noua staţie de epurare are o treaptă mecanică şi una biologică, renunţându-se la cea chimică, iar în acest fel, s-a eliminat şi pericolul unor poluări accidentale. Altfel spus, apele reziduale pot fi epurate la parametri impuşi de normele europene de mediu, doar prin cele două trepte.

4 comentarii la „Staţia de epurare din Haţeg este finalizată

  • si ce folos ca avem statie de tratare si hateganii n-au nici un leu in buzunar, ati distrus toata economia orasului, ati invrajbit toti investitorii cu comisioanele voastre SA VA FIE RUSINE LEPRELOR !1!

  • SPAGARU TIMIS E BAIAT DESTEPT, A INTRAT IN POLITICA COPIL SARAC CU O DACIE HODOROGIA SI UN APATRAMENT SIFONAT , ACU ARE VALIZE DE BANI ,VILE , TERENURI PRIN INTERPUSI , AVERI COLOSALE SI IN FIECARE AFACERE DIN ORAS ARE PARTEA LEULUI , SI MAI ARE O GASCA DE AMARATI CARE VOR DA SOCOTEALA PENTRU ,, MANDATAREA DOMNULUI PRIMAR ,, SA ORGANIZEZE LICTATIILE IAR CONSILIUL DE IMBECILI CARE SE ALEG CU PRAFUL DE PE TOBA SAU CU JUMATEA LUI DOI , VOR DA LA DECLARATII LA GREU PRIN ANCHETE , NU PESTE MULTA VREME PENTRU ,FRAUDE , FALSURI , IN FORMA CONTINUA , IAR BAIETII DESTEPTI DE LA ROMADRIA SI MONI IMPEX SRL-URILE LUI DE BUZUNAR VOR ZBURA SPRE TARILE CALDE CU GROSUL LEULUI ADUNAT CU SARG DE PE URMA LUCRARILOR DE RAHAT CARE LE-AU FACUT , APROPO BAIETI ,SE TOCESC BORDURILE PRIN ORAS , SE ROD DE PLOAIE , CADE VARUL DE PE PERETI LA CASTELUL ACADEMIEI DE LA BERTHELOT , ATI LUAT SI GARANTIILE DE PE ACOLO SAU O SA VENITI DUPA ELE DE PRIN TENNERIFE?
    P.S. DE CRACIUN VA DORIM CA TOATA FAMILIA VOASTRA SA FACETI SPUME LA GURA . DE EPILEPSIE , DE DROGURI SAU DE BAUTURA.IAR TU . TU.
    SA MORI SI TU CA FRATI-TU .

  • Sunt cateva lepre pe aici care daca nu injura pe primarul din Hateg,nu sunt sanatosi.Milogi dupa cine mai stie ce sponsorizari le trebuiau lor.Sunt genul de oameni rai,lingai,pupincuristi si care nu sunt in stare de nimic.Stau prin cine stie ce birturi din Hateg cand au bani si pun la cale situatia primarului si a orasului.Evitati acest gen de oameni ca sunt periculosi.

  • Parlitul asta de primar din Hateg are o gramada de procese pe la tribunale ,si daca-l vorbeste lumea pe ici pe colo ,, de bine,, e in regula ca doar nu o fi el sfantul Nicu Timis , e doar un escroc ordinar , care a tras tepe la multi , a inselat pe unii , si a nenorocit pe altii ca sa-i fie bine lui si clicii sale.Un om fara Dumnezeu , fara credinta . Drept pentru care subscriu si eu la vorba crEstineasca zisa mai sus un pic ,, Sa mori Nae ca si frate’tu.Cu cat angajezi la statia noua , o fi tariful mai ieftin ca la spital sau la primarie ca acolo pute rau rahatu vostru de neam de cancerosi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura