Politica si administratie

Stat de drept înseamnă respectarea legii

La mitingul de protest din Piaţa Victoriei, desfăşurat vineri, 10 august a.c., s-au înregistrat incidente violente între manifestanţi şi forţele de ordine. Acest lucru a iscat o polemică aprinsă şi a fost formulată o multitudine de opinii şi acuzaţii.

Desigur, este regretabil că s-au produs violenţe, dar legea trebuie respectată în mod obligatoriu pentru a putea trăi într-un stat de drept. Din acest punct de vedere s-a putut constata că aspectul cel mai dificil de gestionat a fost absenţa unui reprezentant legal din partea organizatorilor care să colaboreze cu instituţiile statului pentru menţinerea unui climat paşnic. Cei care se erijaseră în iniţiatori au renunţat brusc în momentul în care li s-a explicat că trebuie să îşi asume şi nişte responsabilităţi legale, pe bază de semnătură faţă de Primăria Capitalei, în ceea ce priveşte buna desfăşurare a protestului. S-a ajuns astfel în situaţia că nimeni nu şi-a mai asumat răspunderea acţiunii, iar structurile de siguranţă şi ordine publică au trebuit să gestioneze o adunare publică nedeclarată, neavând nici un partener de dialog. De aici au apărut dificultăţi suplimentare în ducerea la bun sfârşit a misiunii.
Este însă un lucru extrem de grav faptul că, în aceste circumstanţe dificile, Preşedintele României şi-a abandonat complet misiunea de a fi mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Este de asemenea regretabil că, într-un climat social atât de tensionat, Preşedintele României a renunţat în mod evident să-şi asume principalul rol constituţional, acela de a îndemna la calm şi la dialog, de a facilita o comunicare eficientă şi raţională, între instituţiile statului de drept şi cetăţenii care îşi exercită dreptul de a protesta, în condiţiile respectării legii. În acest context, aş dori să observ că nici una dintre atribuţiile funcţiei prevăzute în Constituţie nu îi permite Preşedintelui României să solicite în mod direct Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie demararea unei anchete. Iar cererea prin care Klaus Iohannis, preşedintele statului, i-a solicitat procurorului general al României să ancheteze urgent modul în care au acţionat jandarmii pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de vineri seara din Piaţa Victoriei din Bucureşti, reprezintă de fapt o tentativă de a arunca o îndoială nemeritată asupra structurilor responsabile de ordinea şi siguranţa publică. Mai mult decât atât: a pune sub semnul întrebării legalitatea intervenţiei structurilor de ordine este un gest periculos pentru climatul de stabilitate socială şi respectare a legalităţii.
Personal, am convingerea fermă că maniera de acţiune a militarilor a respectat punct cu punct procedurile prevăzute de legile în vigoare şi că s-a încercat prin toate mijloacele avute la dispoziţie soluţionarea situaţiei printr-un răspuns moderat şi defensiv, mereu adecvat momentului.
Desigur, acum, poate ar fi utilă o reevaluare integrală a Legii nr.60/1991 privind organizarea adunărilor publice, în urma căreia este posibil să se impună necesitatea operării unor ajustări ale cadrului legal pentru îmbunătăţirea lui. Voi încerca să pun la dispoziţie experienţa mea de 30 de ani de activitate pentru a găsi cele mai bune soluţii legislative în acest sens.
Viorel Sălan, senator PSD de Hunedoara

3 comentarii la „Stat de drept înseamnă respectarea legii

  • Eu am fost la închisoare pentru dreptatea mea , voi pentru dreptatea voastră și a copiilor voștri aveți curajul să mergeți la închisoare . Exemplu , Ceaușescu a fost la închisoare pentru dreptate , Petre Țuțea a fost la închisoare pentru dreptate ,Marcel Țundrea a fost la închisoare pentru dreptate . După cum știți Frica face pe om să trăiască în minciună astăzi pe români . Astăzi se dau exemple de educație din țări democrat europene ,Finlanda , Suedia ,Olanda ,Danemarca ,Germania și nu se vrea la noi în țară legi ca la ei . Legile trebuie schimbate la noi pentru a avea un trai decent în societatea română .

  • Niciodată leprelor nu le-a placut ordinea şi legea. Ar fi minunat dacă am mai putea aplica măsurile forte ale fostului prim-ministru din Singapore, Lee Kuan Yew, dar de către o conducere corectă şi fermă, nu ca cea coruptă a lui Basescu !

  • Face-ți proteste pentru demisii , nu pentru dreptul la un trai decent , nu pentru dreptul de a nu se mai face abuzuri de diavolii din justiția română , unde vă este curajul de a sprijinii dreptul celor care au ajuns victimele magistraților cu o îndemnizație lunară pentru dreptate ,acești oameni au luptat câte 20 de ani pentru dreptate ,în acest timp i se spunea mereu că au cazier și nu aveau dreptul la un loc de muncă în societatea asta , nu au reușit să strângă ani pe cartea de muncă pentru a avea o pensie . Luptați pentru drepturi pentru cetățenii civili așa Onoarea și Demnitatea sunt Virtuțile care vă fac cunoscut Adevărul și Dreptatea .

    Regele Dreptății „”„

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura