Sport

Start în fotbalul comunal

Ciprian Marinuţ

Returul campionatului Ligii a V-a a demarat cu frâna de mână trasă. Competiţia a început, la finalul săptămânii, numai în seria Mureş-Poiana Ruscă, unde sunt 12 echipe, iar în seriile Strei-Haţeg şi Brad, care au câte nouă echipe, startul va fi abia peste două săptămâni.

Cinci meciuri disputate, unul anulat

Un număr de 10 dintre cele 12 echipe ale seriei Mureş-Poiana Ruscă din Liga a V-a a spus prezent la reîntâlnirea cu fotbalul la finalul săptămânii, odată cu disputarea primei etape a returului. În cele cinci meciuri desfăşurate, s-au consemnat trei victorii clare ale gazdelor, o remiză albă între două dintre echipele de podium şi un succes al oaspeţilor. (Scorurile exacte le puteţi vedea în clasamentul din subsolul paginii n.r). Cel mai atractiv meci, derby-ul dintre Cerna Lunca Cernii şi Silva Miracol Hărău, a fost amânat din cauza zăpezii, care s-a încăpăţânat să rămână pe terenul din Lunca Cernii. Celelalte 18 formaţii din grupele Strei-Haţeg şi Brad vor începe returul abia peste două săptămâni. „Am decis ca returul să înceapă numai în grupa Mureş-Poiana Ruscă, întrucât ea are mai multe echipe şi implicit, mai multe etape. În celelalte două grupe, campionatul se va relua abia în prima duminică din luna aprilie, astfel că întrecerea se va încheia deodată în toate cele trei serii ale Ligii a V-a”, a spus Adrian Radu, preşedintele Comisiei de competiţii a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara.

Din toamnă, fotbal feminin

Oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal au activat cu talent în pauza de iarnă, dovadă că au demarat două proiecte interesante pentru sezonul competiţional 2011-2012, care va începe în toamnă. Este vorba de înfiinţarea unei competiţii a juniorilor pentru echipele din Liga a V-a şi de crearea unui campionat judeţean de fotbal feminin. „Una dintre priorităţile Asociaţiei Judeţene de Fotbal este descoperirea şi promovarea tinerilor jucători. Din acest motiv, vom obliga şi sprijini echipele din Liga a V-a să-şi înfiinţeze din sezonul viitor formaţii de juniori. Am făcut demersuri la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi sperăm să se aprobe ca aceste echipe să fie formate din elevi de la şcolile din comunele în care activează echipele de Liga a V-a. În plus, vom propune cluburilor din ligile divizionare şi din ligile inferioare, să-şi înfiinţeze echipe de fotbal feminin şi să demarăm în premieră un campionat judeţean de fotbal rezervat sexului frumos”, a spus Bogdan Sever, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura