Sport

Start cu dreptul în amicale

Ciprian Marinuţ

CFR Simeria a câştigat primele două partide amicale disputate în acest an. Feroviarii au dispus cu 2-1, vineri, acasă, de colega de serie CS Vladimirescu, şi s-au impus cu 2-1, sâmbătă, în deplasare, în faţa ocupantei locului trei în seria C4, Jiul Rovinari.

Buni şi-n noroi, şi pe sintetic

Prima partidă s-a disputat în condiţii vitrege pe terenul doi al Stadionului CFR Simeria. Galben-albaştrii au condus cu 2-0 prin golurile marcate de Pepenar (min. 12) şi Lintaru (44), iar arădenii au redus din diferenţă imediat după pauză, în minutul 49. „Terenul a semănat cu o orezărie, fiind acoperit de noroi, bălţi şi urme de zăpadă”, a spus antrenorul Marius Opric. Jocul din deplasare cu Jiul Rovinari s-a derulat pe un teren sintetic, ca o masă de biliard. Feroviarii au fost conduşi cu 1-0 încă din minutul cinci, dar au reuşit să întoarcă rezultatul prin golurile marcate de Dăscălescu (min. 10, torpilă în vinclu de la 25 de metri) şi Suciu (min. 67 din penalti, după un fault la Uibariu). „Echipa a jucat bine raportat la acest moment al pregătirii, însă mai sunt lucruri de pus la punct”, a spus tehnicianul simerienilor.
În cele două jocuri, a lipsit vedeta Făgărăşanu, menajat, şi au evoluat trei jucători aflaţi în probe, Duţă, Tîmpean şi Vatinc. „Făgărăşanu a venit abia cu o zi înainte de meci, de la FC Vaslui, unde a fost în probe. Este exclus să plece la FC Hunedoara. Tîmpeanu este un fundaş stânga de 18 ani, de la RealSport, care-mi place mult. Vatinc are 19 ani, joacă mijlocaş dreapta, vine de la Metalul Aiud şi îl păstrez încă în lot pentru teste. Duţă (23 de ani) este un fundaş dreapta de la FC Cugir, însă nu m-a convins”, a precizat Opric.

Urmează cantonamentul

În perioada 30 ianuarie- 11 februarie este programat un cantonament la munte, într-o locaţie încă nestabilită. În continuare, programul meciurilor test cuprinde întâlniri cu Autocatania Caransebeş (28 ianuarie ), FC Cisnădie (11 februarie); Naţional Sebiş (18 februarie, urmează să se stabilească unde) şi o dublă cu Jiul Petroşani (22 februarie şi 25 februarie).
CFR Simeria (repriza I): Dragotă – Vîrtan, Stroia, Buta, Ungureanu – Găceanu, Şoit, Vişan, Pepenar – Lintaru, Dăscălescu.
CFR Simeria (repriza a II-a): Dragotă – Duţă, Dosan, Stroia, Tîmpean – Alexandru, Ibariu, Chelariu, Pop – Vatinc, Suciu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura