Flash

Stâna de Vale, staţiunea din Ţara Crişurilor

12 stana de vale hotel iadolina 1Staţiunea Stâna de Vale este situată în judeţul Bihor, la o altitudine de 1102 metri, în Munţii Vlădeasa, la circa 70 km de Oradea, pe raza localităţii Budureasa.
Despre Budureasa se poate spune că este unul dintre cele mai vechi centre de creaţie populară din Ţara Crişurilor. Aici se confecţionează vestitele lăzi de zestre, unice în ţară prin ornamentaţia arhaică şi mai ales a tehnicii de afumare a scândurilor de fag înaintea confecţionării fiecărei lăzi de zestre. De la Budureasă drumul urcă la Stâna de Vale.
Ierni cu multă zăpadă
Avantajată de situarea depresionară, iernile la Stâna de Vale sunt foarte bogate în zăpadă, deseori de peste doi metri. Zăpada durează până în mijlocul lunii aprilie. Sportul de iarnă este unul din lucrurile oferite din plin de Stâna de Vale, având pârtie de ski şi sanie (peste 800 m lungime) dotată cu instalaţie de urcare cu cablu, încadrate într-un peisaj mirific.
Flora din Stâna de Vale este caracteristică Munţilor Apuseni, vegetaţie este etajata pe verticală, de la goluri alpine, la păduri de răşinoase şi foioase care alternează cu fâneţe în care predomină gramineele. În ce priveşte faună, aici putem întâlni cerbul, râsul, veveriţa, mistreţul, uli şi şoimi, cocoşul de munte, corbul, ierunca, buha. În apele râurilor trăieşte păstrăvul, cleanul şi mreana.
Ape oligominerale şi feruginoase
Principalii factori de tratament în Stâna de Vale, care atrag mii de turişti anual, sunt apele oligominerale şi feruginoase, bioclimatul tonic, caracterizat prin presiune atmosferică scăzută, radiaţia solară intensă şi ionizarea crescută a aerului. Tratamentele pentru care optează persoanele care ajung la Stâna de Vale sunt pentru afecţiunile endocrine, nevroza astenică şi afecţiunile căilor respiratorii. Efecte dovedite în timp au fost observate în cazul hipotiroidiei benigne şi în cazul bolii Basedow, în stadiile I şi II. De asemenea, nevroza astenică, afecţiunile căilor respiratorii, stările de debilitate, surmenajul, rahitismul şi tulburările de creştere la copii sunt alte afecţiuni ameliorate aici. Există şi contraindicaţii în cazul unor boli acute, al hemoragiilor abundente repetate, al bolilor grave ale sângelui (leucemii, anemia pernicioasa etc.), parazitoze, boli venerice în stadiu contagios, boli infectocontagioase, tumori maligne, stări caşectice, psihopatii sau epilepsie. De asemenea, staţiunea nu este recomandată femeilor însărcinate în luna a III-a, în sarcinile patologice în orice lună şi nici mamelor în perioada de alăptare.
Trasee turistice din staţiune
Stâna de Vale este punct de plecare spre diverse obiective, cum ar fi cascadele Moara Dracului, Săritoarea Ieduţului, Izvorul Minunilor, Iadolina şi Valul Miresei, apoi vârful Poieni şi Peştera Meziad, Peştera Urşilor, Peştera Onceasa, Peştera Alunului şi Peştera Ferice. Ar mai fi de vizitat Păstrăvăria Stâna de Vale şi multe alte trasee turistice care încântă privirea şi înviorează spiritul oricărui om.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura