Actualitate

Stâlcit în bătaie de prietenii de pahar

Maximilian Gânju

Un bărbat din Petroşani a ajuns la spital, după ce a fost bătut cu bestialitate de doi fraţi cu care băuse într-un bar din zona de centru a localităţii.

Între cei trei a pornit o ceartă chiar în incinta barului şi după ce au fost daţi afară din local, au continuat disputa în stradă. Victima a fost agresată de unul dintre amicii de pahar şi după ce a căzut la pământ, cei doi fraţi au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele până n-a mai mişcat.
”S-au luat la bătaie şi doi au dat într-unul până n-a mai mişcat. Dacă nu strigau oamenii la ei, cred că-l omorau în bătaie. De la băutură a pornit totul, nu mai aveau bani şi cel bătut n-a vrut să le mai cumpere alcool, aşa am auzit de la cei care au fost în local”, a spus unul dintre martori. Locatarii blocurilor din zona barului şi cei din staţia de taxi au văzut grozăvia şi au sunat speriaţi la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD care l-a preluat pe rănit. Poliţiştii din Petroşani au reuşit să-i identifice pe bătăuşi şi încearcă să afle cu exactitate de la ce a pornit conflictul. Totodată, anchetatorii au deschis şi un dosar penal şi fac cercetări pentru vătămare corporală, tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, agresorii riscă să ajungă după gratii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura