Stadioanele de la Cupa Mondială, mici copii pe lângă cel ce va fi ridicat la Hunedoara

În şedinţa de ieri, Guvernul României a emis hotărârea de alocare a fondurilor necesare construirii unui stadion nou în municipiul Hunedoara. Valoarea proiectului se ridică la 64.230.587 de milioane de euro, banii fiind alocaţi din bugetul Com­paniei Naţionale de Investiţii.

Ce dotări va avea

De la începutul anului viitor, CNI va putea începe procedurile de licitaţie pentru de­sem­narea companiei sau asocierii de com­panii care se va ocupa de întocmirea pro­iectului tehnic şi de execuţia efectivă a lu­crărilor.
Conform studiului de fezabilitate finalizat anul trecut, stadionul de la Hunedoara va avea 10.100 de locuri – toate pe scaune (9.730 pentru public, 50 pentru persoanele cu dizabilități, 195 VIP și 125 pentru mass-media), spaţii de cazare pentru sportivi, restaurant-cantină, coffee-corner, parcări subterane (295 de locuri + 140 locuri VIP) şi supraterane, sală de fitness/forţă multifunc­ţio­nală (adaptabilă şi antrenamentelor de box, de exemplu), instalație de nocturnă, ta­bele electronice de marcaj și ecrane-gigant și o suprafață de joc cu iarbă naturală, cu în­călzire și drenaj – fiind o arenă clasificată în ca­tegoria 4 a UEFA – eligibilă pentru organi­za­rea unor competiții europene de nivel ridicat. Toate detaliile tehnice definitive vor fi, însă, stabilite în urma proiectării efective.

Cine a ajutat

„Acest stadion nou este o idee pe care am lansat-o în spaţiul public în 2016 şi care a devenit un angajament ferm al nostru în 2017, la momentul comemorării a 25 de ani de la dispariţia lui Michael Klein. În 2017, 2018 şi 2019 am continuat să cerem sprijin pentru materializarea ei şi, până la urmă, l-am obţinut. În 2021 – 2022 s-a făcut studiul de fezabilitate necesar – o primă confirmare a faptului că demersul nostru se află pe drumul cel bun şi are şanse de materializare. Nu am fi putut ajunge în acest punct fără spri­jinul preşedintelui Consiliului Judeţean, Laurenţiu Nistor, al deputatului Vetuţa Stănescu, al ministrului Dezvoltării, Cseke Attila şi al tuturor celor care au spus „DA” acestei idei.
Mă bucur că s-a înţeles şi la nivelul fac­torilor decizionali că Hunedoara merită un sta­dion nou. Avem tradiţie în fotbal, iar o nouă arenă ne va ajuta să avem şi un viitor frumos. Va fi un stadion al întregului judeţ, care va putea găzdui şi evenimente culturale, un stadion care va atrage, în unele momente, public de pe o rază de cel puţin 100 de kilo­metri. Dacă procedurile de licitaţie vor în­cepe în primăvara anului viitor şi se vor derula fără mari întârzieri, avem motive să sperăm că lucrările vor putea începe în ultima parte a anului 2023”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu. (A. Năstase)