Sportivii calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi testați periodic

Sportivii participanţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021 vor fi supuşi testelor la fiecare patru sau cinci zile pentru a se evita infectarea cu Covid-19, conform unui plan de măsuri dat publicităţii miercuri de autorităţile japoneze.

Măsurile au fost prezentate jurnaliştilor după o reuniune a comisiei de coordonare dintre guvernul nipon şi organizatorii JO 2020, care au analizat tema evitării infectării cu noul coronavirus încă din luna septembrie.

Orice străin care intră în Japonia, fie sportiv, fie spectator, trebuie să efectueze un test pentru depistarea Covid-19 cu 72 de ore înainte de zbor, iar aceştia vor fi supuşi unui alt test când vor ajunge pe aeroportul de la destinaţie. În acest fel nu va fi nevoie de o perioadă de carantină de două săptămâni, conform protocoalelor actuale de sănătate.

Autorităţile vor solicita ca fiecare vizitator să descarce o aplicaţie de control al infectărilor pe telefonul lor mobil, în care vor fi notificaţi dacă au avut contact cu o persoană bolnavă de Covid-19.

În principiu, sportivii participanţi la Jocurile Olimpice vor fi testaţi la fiecare 96 sau 120 de ore, chiar dacă rezultatele sunt negative și vor fi testaţi la intrarea în Satul Olimpic, la unele arene olimpice, înainte şi după participarea la competiţiile sportive, chiar dacă nu prezintă simptome.

În cazul unui test pozitiv, sportivii vor fi testaţi din nou imediat, pentru a se confirma că nu este vorba de un rezultat fals pozitiv, aşa cum s-a întâmplat cu gimnastul japonez Kohei Uchimura, care a participat la o competiţie la Tokyo în luna noiembrie.

Numărul sportivilor aşteptaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor debuta  pe 23 iulie 2021 este estimat la circa 11.000.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare