ActualitateFlash

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, nici cal, nici măgar. Unitatea medicală este în carantină, dar nu prea

Sorina Popa

Mai mulţi deveni au sunat la redacţie, ca să întrebe ce se întâmplă cu bolnavii care suferă de alte boli, care nu sunt infectaţi cu COVID-19. Se ştie, spitalul devean a fost băgat în carantină, după ce Direcţia de Sănătate Publică a cerut aprobarea pentru asta de la Ministerul Sănătăţii, mai mulţi medici de aici fiind depistaţi pozitiv cu noul virus.

Au cerut derogare
În aceste condiţii, unitatea medicală se află în carantină, nimeni nu intră, nimeni nu iese timp de 14 zile. Însă, alţi pacienţi suspecţi cu noul virus au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, cerându-se o derogare de la minister. Pe de altă parte, guvernul a publicat lista spitalelor declarate COVID-19, adică unde sunt trataţi pacienţii respectivi, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva apare şi el pe această listă.
Deci, situaţia este una complicată aici. Directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, susţine că a cerut ministerului excepţia de la carantină pentru spitalul devean, ieri, fiind aşteptat un răspuns. Dacă răspunsul e afirmativ, atunci la unitatea din reşedinţa de judeţ vor putea fi trataţi pacienţii cu COVID-19.

Tot mai puţine locuri
„Medicii de la spitalul din Deva nu vor să primească pacienţii cu COVID-19, pentru că spun că este carantină aici. Am cerut excepţie de la carantină, aşteptăm răspunsul celor de la Ministerul Sănătăţii. Am deblocat situaţia de la ATI, Infecţioase, UPU, ca să se poată primi bolnavii COVID-19. Restul bolnavilor sunt redirecţionaţi la alte spitale din judeţ. Însă, la Orăştie, nu pot merge cazurile complicate, deoarece nu este şef la Secţia de Terapie Intensivă. La Haţeg nu sunt dotări complexe. La Hunedoara, pentru COVID-19 mai este un singur loc. La spitalul din Vulcan mai sunt şase locuri, tot pentru cei cu noul virus. Iar spitalul din Petroşani rămâne pentru urgenţe”, a declarat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.

Spitalul mare, curat
Contactat, managerul Spitalului municipal din Hunedoara, Radu Budae, a declarat că Secţia de Infecţioase este într-o clădire separată de spitalul mare. „Avem pacienţi cu COVID-19 şi suspecţi de acest virus, la Secţia de Infecţioase. Spitalul mare este curat, aici putem trata restul bolnavilor”, a afirmat managerul Radu Budae. Situaţia este gravă, bolnavii fiind disperaţi că, dacă este nevoie de o intervenţie urgentă, un atac de cord, de exemplu, oamenii nu mai ajung în viaţă până la Petroşani.

Aparatul Real Time PCR, funcţional din 10 aprilie
Ieri, Prefectura a transmis un comunicat referitor la Spitalul din Deva: „La Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este în plină desfăşurare aplicarea planului de reorganizare, recompartimentare, modernizare a unor spaţii, creşterea numărului de paturi pentru pacienţii internaţi cu COVID 19, precum şi redistribuirea personalului medical în interiorul unităţii medicale. Potrivit planului de măsuri prezentat de conducerea S.J.U. Deva şi aprobat de prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, se estimează că începând cu data de 10 aprilie 2020, la spital vor putea fi realizate testări COVID 19, cu aparatul Real Time PCR. Echipamentele medicale de protecţie sunt în cantitate suficientă, iar activitatea de aprovizionare cu aceste tipuri de materiale, inclusiv achiziţia de tehnică medicală, se desfăşoară în continuare. Pentru îndeplinirea tuturor măsurilor cuprinse în Planul de măsuri pentru Spitalul Judeţean Deva colaborează toate autorităţile şi instituţiile publice judeţene şi locale”.

Nu mai sunt testaţi
Totodată, Sebastian Mezei a afirmat că, de acum, cei care sunt contacţi cu persoanele cu COVID-19, dar sunt asimptomatici, nu vor mai fi testaţi, ci trebuie să stea izolaţi acasă pe o perioadă de 14 zile. „Dacă au simptome, atunci vor suna la 112 şi vor fi testaţi”, a spus directorul executiv al DSP Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura