Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva îşi dă testul de performanţă!

Adriana Năstase

De astăzi, spitalul din municipiul Hunedoara este spital-Covid, adică va trata doar pacienţii infectaţi cu virusul pornit din China. Degeaba au scris şi primarul şi medicii de la această unitate, că soluţia nu este una tocmai fericită. Toate protestele au fost degeaba! Hunedorenii au strigat că-şi vor spitalul înapoi, dar se pare că nu au fost auziţi.

Au mărit capacităţile de cazare şi tratament
În aceste condiţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va trebui să facă faţă valului de pacienţi care nu mai pot fi internaţi la Hunedoara. Şi nu sunt puţini. „SJU Deva este pregătit pentru a prelua toţi potenţialii pacienţi acuţi şi/sau cronici din municipiul Hunedoara şi împrejurimi, care necesită tratament de specialitate pentru toate patologiile. Acest fapt nu va afecta sub nici o formă activitatea SJU Deva, dimpotrivă! Încă de la începutul acestei săptămâni, managementul SJU Deva a dispus măsurile necesare pentru reorga­ni­zarea activităţii spitalului, a întreprins cu celeritate toate demersurile în vederea măririi capacităţii de pre­luare şi tratare a tuturor pacienţilor non-Covid şi a asigurat circuitele separate, conform legislaţiei în vigoare, astfel încât toţi pacienţii să poată bene­ficia de serviciile medicale necesare în condiţii de siguranţă. SJU Deva are în acest moment 60 de locuri în secţii suport Covid, ca atare, în limita locurilor va trata în continuare pacienţii care se adresează unităţii me­dicale”, se arată într-un co­municat al conducerii unităţii medicale devene.

Bolnavii de cancer, separaţi complet
„Având în vedere menţinerea stării de alertă şi creşterea alar­mantă a numărului de infectări cu
SARS-COV-2 la nivelul judeţului Hunedoara, asi­gurăm toţi cetăţenii că managementul SJU Deva se preocupă în permanenţă de siguranţa pacien­ţilor săi, adoptând măsuri de protecţie pentru reducerea riscului de îmbolnăvire. La internare, toţi pacienţii SJU Deva vor fi testaţi pentru depis­tarea SARS-COV-2. În ceea ce priveşte tratarea pacienţilor cu afecţiuni oncologice, care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, managementul SJU Deva a prioritizat acordarea serviciilor medicale şi separarea completă, mai mult decât cea impusă de regulile generale, a circuitului pacien­ţilor oncologici – faţă de cel al personalului medical şi cel de suport logistic”, susţine dr. Emil Stoica (foto), managerul spi­talului.

Vizitele la bolnavi sunt încă interzise
Din cauza pandemiei, accesul în unitatea medicală din Deva este interzis în continuare apar­ţinătorilor pacienţilor internaţi. Aceştia vor putea comunica doar telefonic cu medicii curanţi ai pacienţilor.
La Deva au fost făcute angajări pentru a creşte numărul personalului medical şi, de asemenea, au fost intensificate procedurile de curăţenie şi dezinfecţie în toate spaţiile spitalului.
Totodată, conducerea SJU Deva face un apel către populaţie, să evite aglomerarea inutilă a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) şi recomandă per­soanelor care au afecţiuni curente să se adreseze mai întâi medicilor de familie. Aglomerarea UPU poate conduce la creşterea nejustificată a timpilor în care personalul trebuie să intervină pentru a trata cazurile urgente.
De la debutul pandemiei, SJU Deva a tratat peste 1.000 de pacienţi pozitivi Covid-19, iar în pre­zent, capacitatea de testare depăşeşte 300 de teste RT-PCR pe zi. „Întreaga societate este pusă la grea în­cercare, iar presiunea care se pune pe sis­temul me­dical românesc este imensă. Condu­ce­rea SJU Deva este conştientă de responsa­bi­litatea asumată şi va lua toate măsurile pentru a ges­tiona această si­tua­ţie. În acelaşi timp, face apel la solidaritate, înţele­gere şi responsabilitate din partea întregii societăţi”, se mai arată în comu­nicatul conducerii SJU Deva.

2 comentarii la „Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva îşi dă testul de performanţă!

  • 27 noiembrie 2020 la 4:43
    Permalink

    Niste sforari.ce performanta când ei fug de răspundere.
    Halal!

  • 28 noiembrie 2020 la 3:59
    Permalink

    Testul l au dat când au refuzat să fie spital covid!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare