ActualitateComunitatePolitica si administratie

Spitalul din Deva va avea o unitate de tratament pentru cardiacii critici

Adriana Năstase

În urmă cu câteva zile, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara. A fost vorba de mai multe hotărâri pe care aleșii județeni le-au votat. Una dintre ele se referă la Spitalul Județean de Urgență Deva.

Doar în spitalele mari
„Sănătatea este un domeniu extrem de sen­sibil, iar administrația județeană tra­tează cu maximă seriozitate și cu prioritate problemele și neajunsurile sistemului. După ce am inaugurat noua secție de Cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență din Deva, ne-am mobilizat pentru a înființa la Deva o Unitate de Supraveghere și Tratament Avan­sat a Pacienților Cardiaci Critici (USTACC). Astfel, la Deva vor putea fi efectuate in­tervenții care, în prezent se pot face doar în spitalele din centrele universitare. Odată cu crearea acestei USTACC, pacienții cardiaci critici vor putea fi tratați la Deva, nemaifiind necesar transferul în alte localități. Astăzi (n.r.-vineri) în cadrul ședinței extraordinare am mai făcut un pas important în această direcție”, a declarat Laurențiu Nistor, pre­șe­dintele Consiliului Județean Hunedoara.

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.