Speranţe năruite pentru hoţul care a fentat puşcăria timp de doi ani

A reuşit să scape de puşcărie deşi a comis furt după furt. Este vorba de un recidivist din Petroşani, care a dat spargere după spar­gere, adică 22 la număr, până să ajungă în închisoare.
Alin Mariean a primit 2 ani închisoare pen­tru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, dar a sperat că o con­tes­taţie la executare l-ar salva, ori măcar îi va reduce din pedeapsă. N-a avut succes la Ju­decătoria Deva, instanţă unde şi-a încercat prima dată norocul, iar acum şi Tribunalul Hu­nedoara i-a respins ca nefondată contestaţia.
Recidivistul fura alimente şi băuturi din ma­gazine, în special din cele de tip super­market. Dacă era prins motiva că a furat de foame, numai că băuturile şi alimentele erau de cea mai bună calitate. În realitate le vindea ime­diat după ce punea mâna pe ele. Băuturile fine erau preferate de individ, astfel că dintr-un magazin a încercat să ple­ce cu whisky, votcă ori alte băuturi scumpe. Mulţi dintre cei prejudiciaţi nu au mai avut pretenţii, mai ales că de multe ori şi-au recuperat bunurile ime­diat după prinderea individului. (M. Gânju)

One thought on “Speranţe năruite pentru hoţul care a fentat puşcăria timp de doi ani

  • 11 februarie 2021 la 22:50
    Permalink

    Legile în România sunt facute pentru a ajuta hoti .Cine le-au facut, hoti care se ascund în parlamemt .Lege ca la Americani ,la fiecare furt ani de pușcărie la 20 de furturi nu mai iese din puscarie sau iese la 80 ani

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare