Comunitate

Speranţe de mai bine la Sântămăria Orlea

4 Dumitru Oprean primar santamarie orlea (2)Magdalena Şerban

Pentru locuitorii comunei Sântămăria-Orlea, primarul Dumitru Oprean (foto) are veşti pe cât de diverse, pe atât de importante. În anul 2013, speră să ajute comunitatea să parcurgă un pas către dezvoltare, pentru că, după cum afirmă chiar el, e loc de mai bine. Banii au şi ei contribuţia lor.

Probleme cu restanţele vechi la impozite
“S-a aplicat o indexare de 11,05 procente la taxele şi impozitele locale pe 2013. Colectarea celor din anii trecuţi ne dă ceva bătăi de cap. Am fost şi la Prefectură, să mă interesez cum putem rezolva problema acestor datorii. Situaţia este foarte veche, iar datoriile s-au tot strâns. Lumea ce a avut maşini cu motoare mari nu a plătit şi s-au adunat şi penalităţi. Unele datorii sunt şi de 12-16 ani. Oamenii nici nu mai folosesc acele maşini, dar noi nu putem şterge datoriile, ci doar să le oprim aplicarea impozitelor. Ei pot da o declaraţie pe propria răspundere că nu mai au maşina respectivă, dar nu este suficient. Trebuie ca declaraţia depusă să conţină şi alte documente justificative, pentru a le stopa impozitul, însă restul trebuie plătit. Pentru 2012, avem colectat cam 90 la sută din taxele locale. Probleme cu încasările sunt şi la persoane fizice, şi la juridice”, a spus Dumitru Oprean, primarul din Sântămăria Orlea.

Investiţiile, cuvântul de ordine
Minus la cheltuieli înseamnă plus la modernizări, aşa că Oprean ştie că trebuie să se adapteze vremurilor, umplând mai mult puşculiţa de la visteria instituţiei pe care o cârmuieşte. „Nu cunosc cum va fi bugetul local în 2013, dar un lucru este clar: trebuie să reducem cheltuielile cât mai mult cu putinţă, pentru a spori finanţele destinate investiţiilor. Ca lucrări, avem o modernizare de drum comunal, demarată din bugetul local, plus altele ce ţin de canalizare. Astfel, s-a pecetluit un contract multianual cu o firmă specializată, în vederea executării unor serii de lucrări de deszăpezire, întreţinere şi reparaţii de drumuri, amenajări de şanţuri şi podeţe” a mai arătat edilul-şef din Sântămăria Orlea. Tot el a mai precizat că uşa primăriei va fi mereu deschisă pentru cei care vor să dezvolte partea economică a zonei, în acest an şi în viitor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura