Comunitate

Spectacol cu port popular la Aqualand!

04 Aquland spectacolOana Mihnea

Sutele de persoane care au ales să îşi petreacă duminica trecută la Aqualand au avut parte de o surpriză din partea conducerii complexului.
Începând cu ora 16.00, complexul devean a fost gazda unui spectacol folcloric de excepţie, organizat special pentru toţi cei care s-au relaxat în incinta acestuia. Timp de o oră, grupuri de dansatori din Cehia, Serbia, Bulgaria şi Turcia au oferit privitorilor momente artistice de neuitat. Nici ţara noastră nu s-a lăsat mai prejos şi a fost reprezentată de ansambluri din Craiova, Bistriţa Năsăud şi Sighetul Marmaţiei.
„Câteva sute de persoane ne-au trecut pragul duminică şi ne bucurăm că am putut citi bucuria şi mulţumirea pe chipurile lor. Asta înseamnă că am avut succes cu evenimentul acesta şi am decis să continuăm seria spectacolelor. Dacă până nu demult am organizat petreceri tematice, cum a fost cea de 1 iunie pentru copii, de acum înainte o să ne gândim şi la alt gen de surprize pentru clienţii noştri. Toţi au fost încântaţi de ce au văzut şi am primit încurajări să menţinem aceeaşi linie“, a declarat Irinel Faur, administratorul Aqualand.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura