Comunitate

Specialişti şi aparatură de top, la Sanatoriul TBC Geoagiu

Magdalena Şerban

Atunci când s-a pus problema comasării instituţiilor medicale, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, nu a fost de acord cu comasarea celor două sanatorii de pneumoftiziologie existente în judeţ şi încadrarea lor ca secţii externe ale Spitalului Judeţean Deva, decizia lui dovedindu-se a fi una inspirată. Astfel, autonomia Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu, împreună cu un management performant al acestuia, au dus la creşterea calităţii serviciilor şi bineînţeles, crearea unui renume.

Aparatură medicală de top  
Faptul că la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu medicii sunt buni, a ajuns de notorietate. “Noi continuăm activitatea acestui aşezământ medical care dăinuie de aproape un secol” spune managerul instituţiei medicale, Dorel Bretean. Timpul a trecut, iar acum, aici se lucrează cu aparate dintre cele mai moderne. Spre exemplu, cu un pletismograf, adică „un aparat de mare fineţe în stabilirea diagnosticului şi monitorizarea evoluţiei bolilor pulmonare cronice obstructive, pneumopatiilor interstiţiale, fibrozelor interstiţiale si colagenozelor cu afectare interstiţială”, după cum afirmă Alina Isai (foto), medic specialist pneumolog în cadrul sanatoriului din Geoagiu. Un
asemenea aparat şi-l doresc şi marile centre universitare, însă pe cele existente la nivel de ţară le poţi număra pe degetele de la o mână.

Prevenirea, e cea mai importantă
Cât priveşte echipa medicală, este una de top. „De mai mult de un an şi jumătate fac parte din echipa medicală a sanatoriului. Recent am demarat, alături de colegi, un program de depistare precoce a bolilor pulmonare cronice, adică o campanie în cadrul căreia colaborăm cu medicii de familie pentru a efectua prima investigaţie paraclinică noninvazivă, necesară pentru stabilirea diagnosticului la pacienţi anterior nediagnosticaţi, simptomatici, cu factori de risc prezenţi. Avem un aparat numit Spirometru, care şi-a dovedit eficienţa în diagnosticare şi totodată în monitorizarea pacienţilor cu boli pulmonare cronice care vin periodic la control. Noi vrem să depistăm boala în stadiile precoce, pentru a putea interveni în timp util. Pletismograful este un alt aparat pe care l-am pus în funcţiune încă din 2011 şi este clar, vârful în materie medicală, permiţându-ne dozări de fineţe şi furnizând date suplimentare în situaţii incerte de diagnostic în bolile pulmonare interstiţiale”, a precizat Alina Isai, medicul specializat în utilizarea pletismografului.

Boala nu te întreabă de vârstă
Din nefericire, frecvenţa bolilor pulmonare cronice este în creştere, BPOC (boala pulmonară cronică obstructivă) fiind a patra cauză de mortalitate din lume, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. La adulţi, cea mai frecvent întâlnită afecţiune pulmonară este BPOC, urmată de astm, cancer pulmonar şi tuberculoză. Afirmaţia  „tuberculoza este boală omului sărac” este un stigmat ce nu mai are valabilitate. Stres-ul, lipsa de somn şi alimentaţia haotică pot influenţa reactivarea unor leziuni anterioare. La copii, cele mai frecvente sunt infecţiile căilor respiratorii superioare şi inferioare, pneumoniile şi astmul. Un număr mare de copii consultaţi au astm. Poluarea este un factor de risc, copiii fiind, în general, mai sensibili”, a arătat acelaşi cadru medical.

Medicina, dincolo de meserie
Deşi este un doctor tânăr, numele Alinei Isai a trecut de limitele judeţului într-un timp foarte scurt. Au fost cazuri când pacienţii au venit la un simplu consult, dar s-au ales cu unul mult mai complex, fiind îndrumaţi către alte specialităţi, boala suspectată nefiind una de ordin pulmonar. Ei spun că dr. Alina Isai le-a salvat viaţa, văzând la timp, dincolo de plămâni. „Mi-a plăcut foarte mult medicină internă şi am lucrat cu cei mai buni medici, atât în judeţ, cât şi în Timişoara. Pacientul cu afecţiune pulmonară care ne solicita un consult, de obicei mai are şi alte afecţiuni asociate. Îmi place pur şi simplu ceea ce fac şi nu am timpul fizic necesar încât să cuprind tot ceea ce aş vrea să fac” mai spune ea.

One thought on “Specialişti şi aparatură de top, la Sanatoriul TBC Geoagiu

  • Buna ziua
    Ma numesc Nita Florica, locuiesc in judetul Ilfov, as dori cateva informatii:
    sotul meu este bolnav de BPOC , dependent de aparatul de oxigen
    as dori sa stiu daca se poate interna in acest sanatoriu si in ce conditii

    Va multumesc

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura