Specialişti la triplusalt

3 august 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

11 x 2 Bogdan-SitoianuCiprian Marinuţ

Triplusaltiştii Mariana Dobre şi Bogdan Sitoianu (foto), de la CNS „Cetate” Deva, au obţinut singurele medalii ale atletismului hunedorean la Campionatul Naţional rezervat juniorilor II, desfăşurat la finalul săptămânii, la Bucureşti. La un pas de podium a fost şi Emilia Babei, de la CSS Hunedoara, clasată pe locul patru în cursa de 800 de metri.
Argint şi bronz, marcate de accidentări
Mariana Dobre (17 ani), sportivă antrenată de Nicolae Alexe, a devenit vicecampioană naţională în proba de triplusalt cu o săritură de 12.16 metri care reprezintă un nou record personal. Atleta de la CNS „Cetate” a început cu trei sărituri între 11.87 şi 11.93 metri, a reuşit apoi performanţa de 12.16 metri din a patra încercare, iar la final a avut două încercări nereuşite, din cauza unei accidentări la inghinali. „E un nou record personal şi o medalie care sper să-i ofere mai multă încredere în forţele sale. Mă aşteptam la un astfel de rezultat, deşi sportiva venea după un cantonament solicitant desfăşurat pe litoral”, a precizat antrenorul Nicolae Alexe. Campioană naţională a devenit Georgiana Aniţei (SCM Bacău) cu 12.96 metri, iar pe locul trei s-a clasat Ioana Manoliu (LPS Constanţa) cu o performanţă de 11.96 metri. Recordul naţional la nivel de juniori II este de 13.86 metri şi a fost stabilit în 13 iulie 2003 de Cristina Spătaru.
În competiţia similară masculină, Bogdan Sitoianu, de la CNS „Cetate” a obţinut medalia de bronz, în condiţiile în care primii doi clasaţi erau cu un an mai mari decât el. Sportivul antrenat de Mihai Luca a „zburat” 13.73 metri din prima încercare, după care a avut rezultate mai slabe, din cauza unei accidentări la călcâi. „Bogdan a obţinut o medalie importantă, dar din păcate s-a accidentat la călcâi. Sperăm să se recupereze cât mai repede şi să continue să realizeze performanţe importante”, a precizat antrenorul Mihai Luca. Pe primele două locuri în proba de triplusalt masculin s-au situat Valentin Scanghel ( Farul Constanţa) – 14.54 metri şi Alexandru Tache (LPS Piteşti) – 14.28 metri.
A treia sportivă de la CNS „Cetate” Deva participantă la competiţia de la Bucureşti, Denisa Bota, s-a clasat pe locul şapte în proba de 1.500 de metri cu timpul de 5:04.66, la mare distanţă de câştigătoarea Iasmina Mocanu ( LPS Vaslui) – 4:36.92.
Schimb de generaţii
Dintre atleţii de la CSS Hunedoara, cea mai bună performanţă a obţinut-o  Emilia Babei, clasată pe locul patru în cursa de 800 de metri, cu timpul de 2:20.03. Pe podium s-au situat sportivele: Cristina Bălan (LPS Banatul Timişoara) – 2:11.73, Petronela Caziuc (LPS Suceava) – 2:12.42  şi Delia Maria Irimia ( LPS Banatul  Timişoara) –  2:15.16. Sportivii de la CSS Hunedoara au mai concurat în probele de ştafetă 4×100 metri şi 4x100x200x300x400 metri, unde au avut clasări modeste. „Traversăm un schimb de generaţii, iar atleţii noştri nu beneficiază de aceleaşi condiţii de pregătire ca adversarii lor, astfel că e aproape imposibil să obţină performanţe similare”, a punctat antrenorul Florin Bucur, de la CSS Hunedoara.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fără amicale la FC Hunedoara

Titi Alexoi, antrenorul unicei echipe de Liga a III-a din judeţul nostru, a programat un meci şcoală, la finalul acestei...

Luna verificărilor în gimnastică

Cele mai bune gimnaste din ţară îşi vor putea etala pretenţiile pentru a participa la Campionatul Mondial din China la...

Gura lumii 4.08.2014

I-au pus gând rău, deoarece nu mai  vrea să le acopere golăniile şi să le suporte toate tâmpeniile. Este vorba...

Închide