„Spartan” din Hunedoara, ținut în pușcărie pentru că n-a plătit pagubele

În trei rânduri a încercat să iasă din penitenciar unul dintre participanții la scandalul de stradă din municipiul Hunedoara, care s-a petrecut în aprilie 2020, în perioada stării de urgență.
Atunci, zeci de localnici dintr-un car­tier al Hunedoarei s-au luat la bătaie cu polițiștii și au avariat mai multe auto­speciale ale oamenilor legii. Nu mai puțin de 86 de suspecți au fost puși sub acuzare ori sancționați pentru participarea la revoltă, iar patru au ajuns în pușcărie. Unul dintre con­damnații considerați că au dat startul revoltei, Gheorghe M., de 58 de ani, exas­perat că a fost în trei rânduri amânat pentru eliberare, a cerut in­stan­ței de judecată să-i fie anulate obligaţiile de plată impuse prin sen­tinţele penale. Recidivistul s-ar fi năpustit asupra organelor de ordine şi-ar fi început să lovească cu pumnii şi braţele în geamurile şi caroseria unui autoturism al Poliţiei, în care se refu­giaseră un agent şi un poliţist local. De asemenea, i-a instigat pe localnici să arunce cu bolovani şi să atace forţele de ordine. Le-a strigat: „vă omor, mer­geţi mă de aici”.
La scurt timp, când poliţiştii s-au prezentat la uşa locuinţei sale, i-a atacat cu o sticlă şi s-a luptat cu ei, în încercarea de a scăpa. Pentru că nu a achitat daunele dictate de Judecătoria Hunedoara, comisia de liberări a penitenciarului nu a fost de acord cu lăsarea lui în libertate. Re­cidivistul a susținut că, în evenimentul din data de 19.04.2020, în care circa 300 de oameni au fost implicaţi, unii dintre ei au avariat cu bâte şi pietre 2 auto­turisme ale Poliţiei Hunedoara, el nu are implicare. ”A susţinut că a ieşit în stradă şi s-a pus în genunchi şi i-a rugat pe poliţişti să-l împuşte pe el, să facă ce vor cu el, dar să-i dea drumul co­pilului lui, iar drept răspuns poliţistul din maşina parcată la circa 1 metru de el l-a denigrat şi înjurat: „Marş acasă, ţigane, că dacă mă dau jos te calc în picioa­re”, motiv pentru care el a reac­ţio­nat şi a lovit cu pumnul maşina de vreo două ori. În data de 27.04.2021 i s-au adus la cunoştinţă obligaţiile civile pe care le consideră abuzive şi de natură să-i întârzie cât mai mult po­si­bilitatea eliberării condiţionate”, se arată în dosarul aflat la Judecătoria Hunedoara. Individul a susținut că nu are bani să achite obligațiile sta­bilite de instanță, dar că a cerut să fie scos la muncă și nu i s-a aprobat sol­ic­itarea pe motiv că are vârstă înaintată și nici nu sunt locuri de muncă dis­ponibile. (M.Gânju).